Prima ediţie a concursului „Trofeul toamnei“
Vineri, 21 noiembrie 2014, la grădiniţa Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sf. Gheorghe“ din Botoşani s-a desfăşurat prima ediţie a concursului local „Trofeul toamnei“, la care au participat preşcolarii din cele cinci grupe ale unităţii de învăţământ preşcolar. Obiectivele urmărite în cadrul concursului au urmărit evaluarea aptitudinilor şi abilităţilor practice ale copiilor, activităţile fiind organizate pe patru secţiuni: artă vocală, artă coregrafică, artă dramatică şi artă plastică.
Activitatea a putut fi organizată prin bunăvoinţa pr. prof. Constantin Zăiceanu, directorul seminarului botoşănean, prin susţinerea deosebită a părinţilor şi bunicilor copiilor, dar şi prin eforturile doamnelor educatoare Popescu Ana Maria - iniţiatoarea proiectului, Silion Mihaela, Ionescu Tatiana, Lazăr Adina-Mirela, Pavel Octavia, Mardiniuc Luminiţa, Onofrei Carmen, Stărică Elena, Diaconu Roxana şi Constantiniu Adriana.
Copiii au dovedit potenţial artistic, creativitate şi receptivitate, implicându-se activ prin recitări de poezii, dramatizări, dansuri, dar şi prin lucrările plastice constituite într-o expoziţie în holul mare al seminarului. Participarea lor a fost apreciată şi evaluată prin diplome şi prin „Trofeul toamnei“.
Atât copiii, cât şi cadrele didactice şi părinţii şi-au manifestat dorinţa ca în viitor să se organizeze şi alte ediţii ale concursului. (Prof. Corina Ţifrea)