Prima întâlnire a Comisiei interortodoxe de bioetică

Data: 03 Iunie 2011

În anul 2008, cu ocazia întâlnirii Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe la Constantinopol, s-a hotărât înfiinţarea unei Comisii interortodoxe de bioetică. Aceasta urma să dezbată marile probleme de bioetică, faţă de care Bisericile Ortodoxe trebuie să formuleze şi să expună un punct de vedere comun.

Responsabilitatea organizării primei întruniri a respectivei comisii şi-a luat-o Patriarhia Ecumenică. Aceasta a organizat întrunirea la Academia Ortodoxă a Cretei din Kolimbario, în perioada 23-26 mai. La invitaţia Patriarhiei Ecumenice, la această întrunire au luat parte reprezentanţii Patriarhiilor Bisericilor Ortodoxe (cu excepţia reprezentanţilor Bisericii Ortodoxe Bulgare) şi ai Bisericilor Ortodoxe autonome şi autocefale din Europa. Întrunirea a fost condusă de Mitropolitul Ioan de Pergam (Zizioulas), reprezentantul Patriarhiei Ecumenice. Delegaţia Bisericii Ortodoxe Române a fost formată din Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, şi pr. prof. dr. Vasile Răducă de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Bucureşti. "În prelegerea de deschidere a conferinţei, Mitropolitul Ioan de Pergam a arătat importanţa unei asemenea conferinţe şi importanţa unui punct de vedere ortodox cu privire la preocupările lumii contemporane provocate de progresul biotehnologiei şi în special al biotehnologiei medicale. Mitropolitul Ioan a prezentat şi câteva teme considerate ca foarte importante pentru studiere de către comisie, între care cele legate de grija faţă de mediul ambient, reproducerea umană, experienţa pe embrion, contracepţia, transplantul de organe, clonarea, euthanasia. Comisia a discutat pe marginea tematicii ce trebuie abordată şi cu privire la metoda de lucru", a arătat părintele profesor Vasile Răducă. "S-a hotărât ca la fiecare întrunire să se discute o singură temă, care să fie aleasă în funcţie de prioritatea nevoilor pastorale, eclesiologice, teologice şi canonice ale Bisericii. Aşadar, considerând că problema procreării umane este una dintre cele mai actuale pentru etosul creştin, comisia a hotărât ca la următoarea sa întrunire să dezbată tema "Etica procreării umane"", a mai arătat părintele profesor Vasile Răducă. Au fost desemnaţi doi membri ai acestei comisii (pr. prof. V. Răducă şi prof. A. Antonarakis), care vor prezenta la următoarea comisie referate pe această temă (un punct de vedere teologic şi altul ştiinţific). Comisia a ales un secretar, în persoana PC Makarios Griniezakis, de la Hierakion, reprezentantul Patriarhiei Ecumenice, şi a hotărât ca următoarea sesiune de lucru să aibă loc în 2012.