Prima zi de Paști la catedrala din Arad
Sfintele Paști au început duminică noaptea la Catedrala Arhiepiscopală din Arad cu slujba Învierii săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, împreună cu slujitorii catedralei.
În bătaia clopotelor și cu sunete de toacă, chemând creștinii la rugăciune și la vestirea bucuriei praznicale a Învierii, chiriarhul împreună cu soborul slujitor și mulțime mare de credincioși au înconjurat catedrala, iar mai apoi, în fața lăcașului de cult, au cântat troparul ,,Hristos a înviat”, precum și celelalte rânduieli ale slujbei Utreniei Învierii. La momentul cuvenit, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei a rostit un cuvânt de învățătură, referindu-se la perioada pascală ca la o modalitate pe care Dumnezeu a ales-o ca să-l împace pe om cu El.
În Ziua Învierii, dimineața, Înaltpreasfinția Sa a slujit Sfânta Liturghie la catedrală, înconjurat de un sobor format din preoții și diaconii lăcașului.
Răspunsurile liturgice au fost date de Corala mixtă a Catedralei Arhiepiscopale, condusă cu multă măiestrie de către diaconul Laviniu Morariu.
Tot duminică, ierarhul a slujit Vecernia Învierii, denumită ,,Slujba celei de-a doua Învieri”, tot la Catedrala Arhiepiscopală din Arad.