Primarul Romei ordonă desfiinţarea taberelor de rromi

Data: 13 Mai 2008

Primarul Romei, Gianni Alemanno, a declarat că intenţionează reducerea, printr-un decret, a numărului taberelor de nomazi din jurul capitalei Italiei. „Având un decret de lege care va permite o măsură de expulzare şi îndepărtare de pe teritoriu mai incisivă faţă de trecut, mizăm să putem reduce treptat cele 85 de tabere, ocupate de persoane cu acte în regulă, dar şi de cei care stau abuziv, şi să avem astfel posibilitatea de a reduce per total numărul prezenţei acestora pe teritoriu“, a spus Alemanno. În opinia sa, guvernul trebuie să coopereze mai mult „cu ţările neo-comunitare, astfel încât procesele de îndepărtare să fie efective“. De asemenea, Alemanno a mai subliniat că „peste puţine săptămâni forţele de ordine vor fi în măsură să efectueze operaţiuni care să aibă un impact asupra principalelor forme de degradare“, respectiv comerţul abuziv, prostituţia, cerşitul. La rândul sâu, premierul Berlusconi a spus, în primul său discurs rostit în faţa Camerei Deputaţilor, că Italia trebuie să rămână „stăpână în propria sa casă, păstrându-şi însă tradiţia de primire de imigranţi“. Deciziile politicienilor de dreapta care au câştigat puterea în Italia vin pe fondul criticilor primului ministru român. Premierul Călin Popescu-Tăriceanu a declarat luni că autorităţile din Italia ar fi trebuit să aibă o acţiune fermă şi să nu permită constituirea de tabere la marginea oraşelor, unde s-a dezvoltat infracţionalitatea. Acesta consideră că nu trebuie să se ajungă în situaţia în care românii care trăiesc şi muncesc cinstit în peninsulă să aibă de suferit din cauza unor persoane certate cu legea. Potrivit lui Tăriceanu, reacţia forţelor de ordine, a autorităţilor italiene a fost slabă.

El a susţinut că în ţări precum Franţa sau Germania autorităţile au intervenit imediat şi nu au trecut la declaraţii politice care să alimenteze acest subiect.