Primul Război și Unirea Principatelor, la Toledo și Chișinău

Un articol de: Elena Gabriela Zamora - 23 Ianuarie 2018

„România în Primul Război Mondial” este tema expoziției ce va fi inaugurată joi, 25 ianuarie 2018, la Toledo, prin intermediul căreia va fi prezentată istoria acestei conflagraţii, după cum anunță Institutul Cultural Român (ICR) de la Madrid. Între timp, la Chișinău, azi și mâine, vor avea loc manifestări dedicate împlinirii a 159 de ani de la Unirea Principatelor Române, potrivit reprezentanților ICR „Mihai Eminescu” cu sediul în capitala Moldovei.

Expoziţia de fotografii, documente și obiecte „România în Primul Război Mondial”, ce prezintă istoria acestei conflagraţii, va fi inaugurată peste trei zile la Muzeul Armatei din Toledo. În acest fel, organizatorul, ICR Madrid, deschide seria proiectelor dedicate Primului Război Mondial, dar și Centenarului Marii Uniri, marcând, totodată, și Ziua Culturii Naţionale.

Obiectele expuse, parte din colecția familiei Herranz-Teodorescu, familie mixtă româno-spaniolă pasionată de istoria României, completează discursul istoric vizual alături de texte şi fotografii din perioada Marelui Război, totul în încercarea de a transpune vizitatorul în perioada respectivă. Potrivit ICR Madrid, colecţia privată Herranz-Teodorescu este una inedită și cuprinde peste 500 de piese din secolele 19 şi 20 achiziţionate de-a lungul anilor, de la decoraţii şi brevete ale familiei la barete, medalii, documente.

De ce Toledo pentru o ex­po­ziție legată de Primul Război Mondial, când Spania s-a menţinut neutră în această con­fla­grație? „Expoziţia prezintă interes pentru publicul spaniol datorită prezentării istoriei războiului şi a viziunii spaniole asupra acestei conflagraţii mondiale, dar mai ales datorită obiectelor expuse”, afirmă reprezentanții ICR Madrid. Printre aceste obiecte se regăsesc: brevete pentru diferite distincţii acordate unor cetăţeni români şi străini, precum „Ordinul Steaua României”; „Crucea Comemorativă a Primului Război Mondial”; „Medalia Virtutea Militară clasa a II-a”; cască tip „Adrian” folosită de majoritatea armatelor Antantei în timpul Primului Război Mondial, inclusiv de Armata Română; insignă de rănit din timpul Primului Război Mondial; livrete militare, barete, medalii, decoraţii româneşti acordate atât militarilor, cât şi civililor, în timpul Marelui Război, dar şi după încheierea acestuia; reviste, publicaţii etc.

Expoziţia, organizată în colaborare cu Muzeul din Toledo, Muzeul Naţional de Istorie a României şi sub patronajul Ambasadei României în Regatul Spaniei, este curatoriată de dr. Cristina Păiuşan-Nuică şi Tudor-Alexandru Martin, cercetători ştiinţifici în cadrul Muzeului Naţional de Istorie a României. Grafica panourilor este semnată de Cristiana Tătaru. Inaugurarea expoziției va avea loc în prezenţa ambasadorului României în Regatul Spaniei, Gabriela Dancău, şi a directorului Muzeului Armatei din Toledo, generalul Antonio Rajo Moreno.

Expoziţia este gratuită şi va fi deschisă publicului până în data de 20 februarie 2018.

Masă rotundă la Chișinău

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” de la Chişinău deschide, astăzi, seria manifestărilor dedicate Centenarului Marii Uniri cu masa rotundă „Centenarul Unirii. Basarabia pe calea afirmării identităţii naţionale (24 ianuarie 1859 - 24 ianuarie 1918)”, ce va avea loc în Sala Mică a Academiei de Ştiinţe a Moldovei. La eveniment participă istorici, jurişti, politologi şi filosofi, care vor dezbate subiecte privind Unirea Principatelor Române la 24 ianuarie 1859 şi declararea independenţei Republicii Democratice Moldoveneşti la 24 ianuarie 1918, consecinţele istorice, juridice şi politice ale Unirii Principatelor (24 ianuarie 1859) şi ale Declaraţiei de Independenţă a Republicii Democratice Moldoveneşti (24 ianuarie 1918), potrivit ICR „Mihai Eminescu”.

Manifestările dedicate Unirii Principatelor Române vor continua în 24 ianuarie cu ceremonia depunerii de flori la bustul domnitorului Al.I. Cuza, amplasat în Chişinău, intersecţia bulevardul Dacia cu bulevardul Cuza Vodă. Vor urma un recital de muzică susţinut de cantautorul Viorel Burlacu şi un program literar-artistic organizat de elevii liceelor din sectorul Botanica al municipiului Chişinău.

Evenimentele se vor desfăşura în colaborare cu Institutul de Istorie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (ASM), Institutul de Cercetări Juridice şi Politice al ASM, Direcţia Cultură a Primăriei Municipiului Chişinău, Asociaţia Istoricilor din Republica Moldova şi Pretura sectorului Botanica al municipiului Chişinău.