„Prin dialogul între creștini se face cea mai bună și necesară misiune ortodoxă”

„Consider că prin intermediul dialogului între creștini se face cea mai bună și necesară misiune ortodoxă, împărtășind din tezaurul Ortodoxiei, spiritualitatea bimilenară și celor care nu-l au, l-au uitat sau au pierdut din el pe drumul istoriei”, a spus Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh patriarhal, într-un interviu acordat Agenţiei de ştiri Basilica. Ierarhul a împlinit recent magistrala vârstă de 80 de ani şi are o vastă experiență în relațiile externe bisericești, dar și o activitate pastorală intensă internă: opt ani ca Episcop-vicar patriarhal, cinci ani Episcop al Sloboziei şi Călăraşilor și alți 24 Arhiepiscop al Târgoviștei. Pentru bogata sa activitate, Sfântul Sinod i-a acordat în 2008 rangul de Mitropolit ad personam.

Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit, ca Exarh patriarhal ați reprezentat Biserica noastră la numeroase întruniri interortodoxe și interconfesionale. Ce înseamnă reprezentarea la acest nivel și care sunt relațiile Bisericii noastre azi cu restul lumii?

Am participat de-a lungul timpului la numeroase manifestări naționale și internaționale, cu caracter interortodox și intercreștin, având mereu conștiința că împlinesc un act de slujire eclezială și de misiune ortodoxă. Participarea la dialog este o manifestare firească a omului creat „după chipul lui Dumnezeu” de a-și exercita vocația comunicării și comuniunii prin cuvânt. Am considerat că fiecare conferință interortodoxă sau intercreștină a reprezentat o oportunitate misionară.

Cea mai importantă participare la o reuniune sau la un eveniment interortodox din ultimii ani este, fără îndoială, Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe (Creta, 2016). De altfel, așa cum se menționează în documentele sinodale, relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine pornesc de la premisa că trebuie să ne facem cunoscută credința, că dialogul este o necesitate firească și că eventualitatea izolării este un regres pastoral-misionar.

Ortodoxia românească se află angajată în dialogul teologic bilateral alături de celelalte Biserici Ortodoxe Autocefale, cu marile Biserici și confesiuni creștine, în special prin intermediul Consiliului Mondial al Bisericilor, unde am onoarea să fiu membru în forurile de conducere.

Așadar, Biserica Ortodoxă Română are, în contemporaneitate, privilegiul de a fi membră deplină a celor mai importante organizații inter­ortodoxe și intercreștine din lume, în cadrul cărora pe de-o parte interacționează cu alte Biserici Ortodoxe surori sau confesiuni creștine, iar pe de altă parte, prin dialog și cooperare, își face cunoscută credința apostolică, dar și cultura și spiritualitatea românească, oferind astfel o imagine de ansamblu a felului în care a germinat și a rodit cuvântul Evangheliei Mântuitorului Hristos pe pământul românesc.

A fi prezenți - ca Biserică majoritară - într-un spațiu al alterității, așa cum sunt diversele întruniri interortodoxe sau interconfesionale, reprezintă oportunitatea de a face cunoscut specificul singurei credințe ortodoxe de sorginte latină, care are, așa cum inspirat se exprima părintele Dumitru Stăniloae, o spiritualitate amprentată de luciditatea latină sau de receptarea raţională a realității, viziune specifică Occidentului, cu sentimentul profund al misterului tainei de nepătruns a existenţei persoanei, propriu națiunilor din Răsăritul Europei.

În acest sens, relațiile cu celelalte Biserici și confesiuni creștine reprezintă o invitație de a cunoaște și a recunoaște diferite realități din viața Bisericii noastre, prezența instituțională tot mai dinamică a acesteia în societatea actuală.

În relațiile Bisericii noastre cu restul lumii, așa cum ați menționat în întrebare, trebuie să evidențiem faptul că este o necesitate stringentă ca Biserica să-și manifeste vocația sa profetică în lume, transmițând mesajul său mântuitor către toate popoarele și de la toate tribunele. În acest sens trebuie menționat faptul că la nivelul Uniunii Europene există întâlnirea anuală, la sediul Comisiei Europene, a liderilor religioşi din Uniunea Europeană cu înalţi demnitari europeni, la care Biserica noastră este constant prezentă. După cum se știe, avem Reprezentanța permanentă a Patriarhiei Române la Bruxelles, pe lângă instituțiile europene. Cea mai recentă dintre întâlnirile la care Biserica noastră a participat a fost reuniunea liderilor religioși cu autoritățile europene, eveniment la care am participat personal, fiind găzduit de Margaritis Schinas, vicepreședinte al Comisiei Europene. În cadrul acestei întruniri, care a avut ca temă „Impactul războiului din Ucraina asupra modului de viață european”, am avut ocazia să evoc modul jertfelnic în care Biserica Ortodoxă Română s-a implicat în ajutorarea celor câteva milioane de refugiați ucraineni care au trecut prin România, de la începutul conflictului militar.

Lucrați de mai mulți ani în relațiile externe ale Bisericii Ortodoxe Române. Cum s-au schimbat lucrurile între timp? Ce perspective de viitor sunt?

Desigur că peisajul cultural și socio-politic s-a schimbat mult în întreaga lume și evident că acest lucru aduce noi provocări la care societatea și implicit Biserica, dar și organismele bisericești internaționale trebuie să ofere un răspuns adecvat. Multe dintre aspectele care defineau perioada când libertatea de exprimare era limitată astăzi sunt cu totul diferite.

În anumite momente de dinainte de 1989, relațiile cu Consiliul Mondial al Bisericilor de la Geneva nu au fost foarte ușoare, întrucât, într-un regim politic în care libertatea nu reprezenta o coordonată intangibilă, voci străine de Biserică au sugerat sau chiar presat delegații români să amenințe cu retragerea Bisericii Ortodoxe Române din Consiliu. Evident că Biserica nu le-a dat curs, iar astăzi, Consiliul Ecumenic este recunoscător tuturor pentru rezistența la aceste presiuni antiecumenice, străine de spiritul nostru eclezial.

Dacă în trecut eram Biserici separate de istorie, situate în blocuri economice, politice, culturale diferite și antagonice, astăzi, când ne bucurăm de libertate, suntem datori ca în relațiile externe bisericești să sporim solidaritatea, excluzând unele suspiciuni sau neîncrederi, pentru o mărturie creștină, comună și credibilă, într-o lume indiferentă și pe alocuri cu puternice nuanțe de descreștinare. Un glas puternic al creștinilor, în Europa diversității, nu poate fi trecut cu vederea!

Pe de altă parte, o Biserică fragmentată nu poate vindeca o societate divizată, care pare să fie cuprinsă, pe alocuri, de virusul secularizării accentuate, al colonizării ideologice și al ideilor neomarxiste, care promovează atitudini și manifestări antiecleziale și implicit anticlericale.

Dacă în trecut organizațiile creștine interna­ționale identificau cu claritate opozantul sau doctrinele care luptau contra manifestării credinței, astăzi lucrurile s-au schimbat, în sensul în care răul se ascunde în diferite concepte rafinate, care tentează și cheamă în numele unei exacerbate corectitudini politice la edificarea unei noi lumi și a unui nou om, cu implicații, modificări și orientări antropologice confuze.

Însă, în creștinismul de diferite nuanțe confesionale, care are o memorie experiențială milenară, provocărilor timpului trebuie să li se răspundă prin solidaritate comună și coresponsabilitate. Suntem de acord că există un câmp imens de înnoire, de revitalizare a moștenirii creș­tine și chiar mai ales de progres în ceea ce privește calitatea vieții umane, însă toate acestea trebuie să se dezvolte pe principiile și valorile civilizației creștine care, așa cum spuneam, de două milenii construiește lumea în spiritul libertății, echității și al adevărului evanghelic.

Dimensiunea prezenței sacrului în viața noastră, personală și comunitară, reprezintă un punct central de referință în majoritatea întâlnirilor la care suntem chemați să participăm și să aducem mărturie din experiența Bisericii noastre.

Mărturisesc că în relațiile externe ale Bisericii Ortodoxe Române cu diferitele Biserici și confesiuni creștine se conturează, uneori, o viziune tot mai comună asupra răspunsurilor la principalele probleme pe care le înregistrează societatea globală: libertatea lipsită de responsabilitate, secularizarea şi criza familiei, contestarea prezenței Bisericii în societate, diverse atitudini și curente anticlericale etc.

Din superficialitate, unii cataloghează greșit relațiile cu celelalte culte. Ei uită, de exemplu, faptul că diaspora Bisericii noastre este găzduită în mare parte de catolici, de anglicani și de protestanți, cu care avem relații de cooperare benefice. Puteți explica și alte aspecte care sunt insuficient înțelese? Care este baza și care sunt perspectivele pe care se cultivă aceste relații de cooperare intercreștină?

Consider că este foarte important dialogul intercreștin, mai cu seamă că lumea se confruntă cu multe provocări, inclusiv migrația masivă și diversificată, la care trebuie să răspundem cel mai adesea în mod unitar, dar și pentru că vocația creștină este una de unitate și cooperare responsabilă. Numeroase parohii ortodoxe românești din diasporă își desfășoară activitatea în lăcașurile de cult mai ales catolice, dar și protestante în întreaga Europă, iar aceasta se datorează dialogului intercreștin, bunelor relații ale Bisericii noastre și mai ales deschiderii vizionare a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel faţă de ansamblul lumii creștine.

Există probabil unii care nu cunosc această realitate și preferă penibilul ignoranței și izolarea, uneori degradantă, având impresia că prin dialog s-ar ceda cumva din plenitudinea credinței noastre. Aș menționa și alte aspecte mai puțin înțelese, și anume că dialogul ecumenic ar fi o erezie, ceea ce este total eronat, pentru că el nu are la bază un set de învățături, ci este vorba, pur și simplu, de un dialog uman și creștin de cunoaștere reciprocă. Părintele Stăniloae a spus foarte clar că într-o măsură mai mare sau mai mică recu­noaștem chipul lui Hristos reflectat prin Sfânta Scriptură și în celelalte confesiuni. Acest dialog are la bază dorința de unitate eclezială firească, bazată pe porunca Mântuitorului „ca toți să fie una”. Nu presupune renunțarea la nimic din învățătura noastră de credință. Consider că prin intermediul dialogului între creștini se face cea mai bună și necesară misiune ortodoxă, împăr­tășind din tezaurul Ortodoxiei spiritualitatea bimilenară și celor care nu-l au, l-au uitat sau au pierdut din el pe drumul istoriei.

În relațiile cu celelalte culte religioase trebuie să pornim de la premisa că în fiecare comunitate strălucesc valori ale Bisericii creștine, al cărei tezaur se regăsește plenar în Biserica primară. Pe de altă parte, Ortodoxia are conștiința deplinătății și implicit a păstrării neștirbite a adevărurilor de învățătură fundamentate pe cele şapte Sinoade Ecumenice și pe Sfânta Tradiție. Acestea sunt chiar criteriile dreptei credințe și numai în cadrul acestui tipar de înțelegere sunt posibile orice gândire și orice interpretare a experiențelor spirituale actuale.

Relațiile cu alte culte trebuie să se bazeze pe respect reciproc și comunicare sinceră, în care să primeze dorința de dialog activ, care să ofere răspunsuri comune unor probleme ce privesc lumea creștină în general. În acest sens, ca model de comunicare și cooperare locală, exemplu poate pentru alte spații europene și nu numai, s-a constituit Consiliul Consultativ al Cultelor din România, la inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, organizaţie de natură etică, socială, autonomă, care are, printre alte obiective majore, prevenirea şi medierea în soluţionarea eventualelor diferende interconfesionale şi interreligioase. Într-o lume deja marcată de multiple fragmentări ideologice, vocația comună a cultelor este de a întări solidaritatea între oameni, în cultivarea păcii și a armoniei în societate.

Aș spune că aveți dreptate atunci când afirmați că există aspecte care sunt insuficient înțelese. Ecumenismul implică ieșirea din propriul tău spațiu cultural și confesional și interacționarea cu celălalt, căruia tu trebuie să îi prezinți coordonatele credinței care îți definesc identitatea. Însă acesta implică două mari exigențe: pe de-o parte trebuie să cunoști temeinic tradiția, istoria și doctrina Bisericii tale, fiind tu însuți un trăitor a ceea ce propovăduiești, iar pe de alta, să stăpânești maniera de a transmite toate acestea celui de lângă tine, în duhul păcii, al echilibrului și al dragostei creștine. Altfel, există riscul radicalizării și al refugiului în propria enclavă, atitudine proprie oamenilor nesiguri de ei înșiși, ignoranți, care într-adevăr cataloghează greșit relaționarea cu comunitățile și cultele creștine.

Dimpotrivă, noi ca români ortodocși, având încredințarea că transmitem credința apostolică nealterată, nu trebuie să ezităm să-i apreciem pe ceilalți creștini, considerând că fiecare întâlnire este o nouă o șansă misionară, în vestirea și înțelegerea autentică a cuvântului lui Dumnezeu în lume, în contextul prezenței tot mai accentuate a curentelor ostile tuturor creștinilor: neomarxismul, materialismul, secularismul. Principalul aspect neînțeles este că dialogul ecumenic nu înseamnă trădarea Ortodoxiei și nici cedarea în anumite puncte.

De fiecare dată când mă întorc de la vreo astfel de întrunire, convingerea mea devine și mai puternică în ceea ce privește ortodoxia credinței noastre. Pe de altă parte, este vorba despre faptul că, așa cum am arătat mai sus, dialogul ecumenic nu este o erezie, cum se spune adeseori de către cei care nu cunosc și nu înțeleg teologic realitățile vieții creștine, în general. El nu are o doctrină, ci reprezintă numai o necesitate și posibilitate de dialog a lumii noastre, aflată într-o dinamică permanentă. Nu trebuie deci să uităm rolul pe care îl are dialogul, în general. Numai prin comunicare cu celălalt ajungi la cunoaștere, la adevăr. Cunoașterea de către lumea protestantă a frumuseții și importanței icoanei, spre exemplu, a fost descoperită ca urmare a acestui dialog ecumenic.

Asistăm astăzi la un proces de convertire la Ortodoxie, fie din lumea catolică, fie din cea protestantă, care, deși nu putem spune că este unul de masă, ci mai degrabă personal, nu ar putea fi posibil fără dialog. Amintesc aici câteva nume ale unor teologi remarcabili, care au îmbrățișat credința ortodoxă: Olivier Clément, Andrew Louth, Kallistos Ware, Seraphim Rose, Placide Deseille, Hugo Tristram Engelhardt Jr., Karl Christian Felmy, Peter Gillquist, Jaroslav Pelikan, E. Behr Sigel etc.

În altă ordine de idei, trebuie să precizăm că Biserica Ortodoxă își fundamentează unitatea pe întemeierea ei de către Mântuitorul Hristos și pe comuniunea în Sfânta Treime și în Sfintele Taine. Baza participării Bisericii Ortodoxe la Consiliul Ecumenic al Bisericilor, in extenso la ceea ce numim Mișcare ecumenică, o constituie credința în Sfânta Treime.

 

Interviu realizat de Sorin Ioniţe pentru Agenţia de ştiri Basilica. Varianta integrală poate fi lecturată pe www.basilica.ro.