Prinos de cinstire pentru Cuvioasa Elisabeta de la Mănăstirea Pasărea

În seara zilei în care, la „Baldachinul Sfinților” de pe Colina Bucuriei, au fost așezate spre închinarea pelerinilor cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și ale altor bineplăcuți ai lui Dumnezeu, la Catedrala Patriarhală a fost săvârșită slujba Privegherii în cinstea acestei sfinte nevoitoare recent canonizate, care a viețuit în zilele noastre. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor numeros de preoți și diaconi.

La ceas de seară, în timp ce mii de pelerini sosiți din Capitală și din alte zone ale țării și-au așteptat cu răbdare rândul pentru a se întâlni cu sfinții care se roagă neîncetat pentru ei, în Catedrala Patriarhală s-a adus prinos de cinstire Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea. Din soborul de slujitori care s-au rugat alături de ierarh la slujba Privegherii au făcut parte părinții protopopi ai celor șase protoierii ale Capitalei: pr. Victor-Lucian Georgescu, de la Protoieria Sector 1 Capitală; pr. Mihai Cristian Popescu, de la Protoieria Sector 2 Capitală; pr. Florin Busuioc, de la Protoieria Sector 3 Capitală; pr. Ionuț Bărbulescu, de la Protoieria Sector 4 Capitală; pr. Valer Ulican, de la Protoieria Sector 5 Capitală; pr. Constantin Adrian Neagu, de la Protoieria Sector 6 Capitală, precum și alți slujitori.

În cuvântul de învățătură rostit la finalul Vecerniei cu Litie, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul a explicat că prezența sfinților aduce siguranță și lumină în viețile tot mai încărcate de anxietăți și griji pe care le trăim: „În această seară de Priveghere, în care am înălțat rugăciuni și cântări de laudă către Dumnezeu și am cinstit-o în mod deosebit pe Sfânta Cuvioasă Elisabeta de la Pasărea, ale cărei sfinte moaște au fost aduse spre închinare aici, la Catedrala Patriarhală, pentru a-l sărbători pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou în comuniunea sfinților, suntem chemați să ne apropiem cu mai multă luare-aminte de taina sfințeniei și de darul pe care Hristos îl dăruiește Bisericii Sale prin sfinții care I-au încredințat lui Dumnezeu întreaga lor viață. Prezența sfinților în viața Bisericii nu aparține numai trecutului, ca o amintire luminoasă a unor oameni care au trăit mai aproape de Dumnezeu decât noi, ci este o realitate vie, deoarece cei care au bineplăcut lui Hristos rămân, prin harul Său, mădulare vii ale Bisericii și rugători pentru lumea întreagă. Într-un timp în care omul este adeseori apăsat de neliniști, de nesiguranță și de grija zilei de mâine, întâlnirea cu sfinții ne descoperă că viața nu se închide în limitele existenței pământești, iar suferința, singurătatea și moartea nu au ultimul cuvânt asupra omului. Sfinții ne arată că Dumnezeu poate transfigura viața noastră atunci când Îi facem loc în inima noastră, iar iubirea Lui poate deveni izvor de lumină, de pace și de putere duhovnicească, chiar și în cele mai grele încercări”.

Totodată, Preasfinția Sa a relatat viața și nevoințele Sfintei Elisabeta: „Nevoința sa în pustnicie nu trebuie înțeleasă ca o fugă din fața oamenilor, ci ca o formă de slujire prin rugăciune, prin care omul se înfățișează înaintea lui Dumnezeu purtând, în taina inimii sale, și durerile celorlalți. Adevărata singurătate a pustnicului nu înseamnă lipsa iubirii, ci eliberarea iubirii de interese personale, pentru ca ea să se poată lărgi și să-l cuprindă pe fiecare om în rugăciune. În nevoințele sale din munții Neamțului ori ai Giumalăului, a dus o viață aspră, a luptat cu vicleniile diavolești, dar a gustat și din bucuriile întâlnirii cu Dumnezeu, cu Maica Domnului ori cu sfinții. Sfânta Cuvioasă Elisabeta a cunoscut apoi o nouă încercare, fiind bolnavă de cancer în ultimii ani ai vieții. Întorcându-se la Mănăstirea Pasărea, a continuat să păstreze rânduiala de rugăciune și nevoință deprinsă în pustie, până când, la vârsta de doar 44 de ani, în ziua de 5 iunie 2014, s-a mutat la Domnul. Viața ei ne amintește că dobândirea mântuirii și a sfințeniei nu se măsoară în numărul anilor petrecuți pe pământ, ci în măsura în care omul își curățește inima, își sfințește viața și rămâne statornic în iubirea față de Dumnezeu, chiar și în mijlocul celor mai grele încercări”.

De asemenea, ierarhul a prezentat temeiul cinstirii sfintelor moaște: „Creștinismul nu disprețuiește trupul și nu îl socotește o închisoare a sufletului de care omul ar trebui să se elibereze pentru a ajunge la Dumnezeu. Dimpotrivă, trupul este creat de Dumnezeu, este chemat să devină templu al Duhului Sfânt și va participa, împreună cu sufletul, la slava învierii. Sfântul Apostol Pavel îi întreabă pe creștinii din Corint: «Nu știți că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt, Care este în voi?» (1 Corinteni 6, 19). Prin aceste cuvinte, Apostolul ne descoperă demnitatea deosebită a trupului omenesc, chemat să fie părtaș vieții dumnezeiești. Atunci când omul își încredințează viața lui Hristos, iar întreaga sa existență devine un răspuns la iubirea lui Dumnezeu, sfințirea nu rămâne numai o schimbare a gândurilor sau a sentimentelor, ci pătrunde întreaga ființă. Rugăciunea, nevoința, postul, milostenia, curățirea inimii și împărtășirea cu Sfintele Taine nu sunt simple exerciții exterioare, ci lucrări tainice prin care omul se deschide harului dumnezeiesc și învață să trăiască în comuniune cu Dumnezeu”, a arătat Preasfinția Sa.