Prinos de laudă unui sfânt ocrotitor al Cetății Băniei
Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova l-a cinstit pe Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului, unul dintre sfinţii ocrotitori. Sfânta Liturghie a fost săvârşită duminică, 11 august, de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
Prăznuirea Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului, are o semnificaţie aparte pentru credincioşii din Cetatea Băniei, sfintele sale moaşte (capul şi mâna dreaptă) găsindu-se spre închinare în Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, alături de moaştele Sfinţilor Mucenici Serghie, Vah şi Tatiana. Sărbătoarea a început de sămbătă seara, 10 august, în cinstitul lăcaş de închinare săvârşindu-se slujba Vecerniei cu Litia, urmată de tradiţionala procesiune cu sfintele moaşte şi de Priveghere.
În dimineaţa prăznuirii, Mitropolitul Olteniei a săvârşit Sfânta Liturghie.
În cuvântul de învățătură, Părintele Mitropolit Irineu a amintit de viața aleasă a Sfântului Nifon și despre datoria noastră de a-i urma exemplul.
„Sfântul Nifon, Patriarhul Constantinopolului, s-a nevoit din fragedă copilărie ca să-L urmeze pe Mântuitorul Hristos. S-a silit cu rugăciunea, cu postul și cu privegherea ca să fie cu adevărat cămara împărătească în care a venit Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Sfântul Nifon a dobândit ca o plămadă duhovnicească această aplecare spre rugăciune și spre asceză, spre rugăciune și spre fapte bune. A intrat în mănăstire și acolo a avut parte de un părinte duhovnicesc iscusit care l-a învățat cum trebuie să lupte împotriva vrăjmașului. În ultima parte a vieții, după ce a fost alungat de două ori din scaunul patriarhal al Constantinopolului, voievodul Radu cel Mare l-a chemat în țara noastră să reorganizeze viața bisericească. Prin smerenie, el a devenit mitropolit din patriarh, un lucru nemaiîntâlnit în istoria și rânduiala canonică a Bisericii. Fiind smerit și iubitor, el a ales să slujească lui Dumnezeu și poporului. Radu cel Mare s-a pornit însă împotriva lui și l-a alungat din scaunul mitropoliei, Sfântul Nifon plecând în Sfântul Munte Athos. Mâhnirea lui a fost ca un blestem pentru Radu cel Mare. După ce ierarhul a dobândit obștescul sfârșit în Sfântul Munte Athos, la conducerea Țării Românești a venit Neagoe Basarab, ucenicul lui. La târnosirea Mănăstirii Curtea de Argeș, domnitorul Neagoe a adus moaștele Sfântului Nifon și a fost făcută prima canonizare din Țara Românească, a acestuia, păstrându-se capul și mâna dreaptă a patriarhului. Vrednicul de pomenire Mitropolitul Firmilian a adus capul și mâna Sfântului Nifon aici în Catedrala Mitropolitană din Craiova, unde se află spre închinare și cinstire”, a spus Mitropolitul Olteniei.
Mâna dreaptă și capul Sfântului Nifon se află în Catedrala Mitropolitană din Craiova din data de 25 octombrie 1949. În anul 2019, cu prilejul împlinirii a 70 de ani de la reînfiinţarea Mitropoliei Olteniei, a avut loc mutarea sfintelor moaște într-o raclă nouă, aşezată în partea stângă a iconostasului Catedralei Mitropolitane.