Priorităţile noului ministru al educaţiei
Noul ministru al educației, Ligia Deca, a transmis într-o postare pe o reţea de socializare, la preluarea mandatului, că proiectele legilor educației reprezintă o prioritate în perioada imediat următoare, lăsând deschisă o portiţă pentru noi consultări cu „vocile relevante din domeniul educației”: „O prioritate a mandatului meu în perioada imediat următoare o reprezintă proiectele de lege ale educației. Pe baza observațiilor primite în procesul de dezbatere publică, mă voi consulta cu vocile relevante din domeniul educației și voi armoniza actele normative cu recomandările care susțin calitatea, echitatea, integritatea și predictibilitatea în sistemul românesc de educație”.
În acelaşi timp, a dat asigurări că, în colaborare cu membrii Guvernului României și cu autoritățile publice locale, va face toate demersurile necesare „astfel încât unitățile de învățământ să nu aibă de suferit în contextul dificil generat de situația economică și energetică existentă la nivel global şi să trecem iarna cu bine împreună”.
Un alt obiectiv esențial asumat de Ligia Deca este „asigurarea caracterului predictibil al măsurilor educaționale, astfel încât elevii, profesorii și părinții să știe din timp cum se desfășoară procesul de învățământ”.
Miercuri, la prima şedinţă de Guvern la care a participat noul ministru al educaţiei, premierul Nicolae Ciucă şi-a exprimat încrederea că „pachetul legilor educaţiei va fi aprobat de Guvern până la finalul acestei luni, astfel încât în noiembrie să fie supus dezbaterii parlamentare”. (O. N.)