Pro şi contra biocombustibililor

Încălzirea globală este o realitate. Diverse statistici recente şi tot mai multe rapoarte guvernamentale ne arată că aspecte importante ale climei se schimbă cu repeziciune. Astăzi, faptul că omul este cel care influenţează clima şi că temperatura va continua să crească sunt deja certitudini. Principala cauză a încălzirii globale este creşterea emisiilor de gaze cu efect de seră, între acestea, cele mai importante fiind dioxidul de carbon şi metanul.

În secolul al XIX-lea, unele date şi estimări arată că în atmosfera terestră existau 280 de părţi (litri) de dioxid de carbon la un milion de litri de amestec de aer. În 1958, măsurători precise au arătat că în atmosfera terestră cantitatea de dioxid de carbon atingea 315 părţi la un milion. Ultimele măsurători precise arată că, în prezent, cantitatea de dioxid de carbon a depăşit 380 de litri la un milion de litri de aer! Practic, creşterea cantităţii de dioxid de carbon care antrenează efectele de seră a crescut considerabil în mai puţin de un secol (!), ceea ce reprezintă o situaţie extrem de îngrijorătoare. Aceasta, pentru că alte date obţinute din investigaţiile straturilor din calotele glaciare arată că nivelul de dioxid de carbon s-a păstrat constant în trecut, de-a lungul unor perioade foarte lungi de timp. Efectele încălzirii globale sunt evidente Gheţarii din Munţii Alpi s-au topit constant în ultimele decenii. Măsurătorile arată că rata actuală de scădere a masei de gheaţă depăşeşte semnificativ ritmul cu care se refac, pe timpul anotimpului rece, calotele de gheaţă. Este foarte probabil ca micii gheţari să dispară până la sfârşitul secolului al XXI-lea. Într-un amplu studiu privind încălzirea globală, publicat de revista „Geo“ (în numărul din septembrie, 2007), între alte efecte evidente ale acestui proces, sunt menţionate reducerea suprafeţei acoperite de gheaţă din nord-vestul Chinei cu 21%, restrângerea gheţurilor de pe Kilimanjaro. Aceasta face, probabil, ca unii gheţari să fie, încă de pe acum, ameninţaţi cu dispariţia totală, până în 2015. Pe de altă parte, în Alaska, din 1971 şi până în 2000, temperatura medie a înregistrat o creştere de 3 grade Celsius! În anul 2002, mai menţionează publicaţia, au apărut şi primii refugiaţi climatici ai Americii, 600 de locuitori ai satului Shishmaref, din Alaska. Aceştia şi-au părăsit casele după ce, din cauza solului dezgheţat, numeroase clădiri s-au prăbuşit în apele oceanului. De asemenea, statisticile arată că, între 1975 şi 2005, zonele cu o climă mai caldă s-au extins către regiunile polare cu o viteză de 40 de kilometri în fiecare deceniu. Biocombustibilii - o soluţie cel mult provizorie În lupta împotriva încălzirii globale se caută în permanenţă numeroase soluţii. Între acestea, unele sunt deja introduse pe scară largă în unele state. Un exemplu bun sunt biocombustibilii. Faptul că cerealele sunt transformate în alcool nu este un lucru nou, ci există chiar tradiţii vechi în multe dintre civilizaţiile şi popoarele lumii. Nouă nu este nici ideea de a folosi alcoolul pe post de combustibil pentru motoarele autoturismelor, aceasta întrucât, în urmă cu 100 de ani, prima maşină a lui Henry Ford funcţiona pe bază de alcool, iar prima dintre cele aparţinând lui Rudolf Diesel folosea ulei de arahide. Destul de nouă poate fi exploatarea pe scară largă a biocombustibililor. Spre exemplu, într-un amplu material publicat în revista „National Geographic“ din februarie, 2008, se arată faptul că etanolul obţinut din porumb alimentar este utilizat pe scară largă în Statele Unite ale Americii, ca aditiv al benzinei, iar în particular, în Midwest, el este folosit pe post de combustibil principal (E 85), într-un amestec de 85% etanol şi 15% benzină. Producţia anuală a etanolului în SUA era, în 2006, de 18,39 miliarde de litri, cea mai mare parte având ca principală utilizare biocombustibilii. O utilizare mai pregnantă a biocombustibililor pe scară largă se înregistrează în Brazilia, unde este folosit etanolul obţinut din trestie de zahăr. Brazilia este un adevărat concurent al Statelor Unite ale Americii în producţia de biocombustibili, întrucât trestia de zahăr furnizează între 5.700 şi 7.600 de litri la hectar, adică dublu faţă de porumb. Tulpina conţine 20% zahăr - necesar în procesul de fermentaţie - iar reziduurile de trestie pot fi arse, furnizând, de asemenea, combustibil pentru distilerie. Producţia actuală a Braziliei este de 14,98 miliarde de litri, la nivelul anului 2005. Atât etanolul obţinut din porumb cât şi cel obţinut din trestia de zahăr emană, în urma arderilor biocombustibile, cu 22%, respectiv cu 56% mai puţine gaze cu efect de seră decât combustibilii convenţionali. Cu toate acestea, există încă opinii împărţite cu privire la viabilitatea soluţiei biocombustibililor pe termen lung, în lupta pentru diminuarea emisiilor gazelor cu efect de seră. Criticii care se situează împotriva utilizării lor pe scară largă recunosc faptul că rezultatele arderilor biocombustibililor sunt mai puţin poluante în raport cu a celor convenţionali, însă atenţionează asupra faptului că alte emisii ale gazelor cu efect de seră, rezultate în urma procesul tehnologic de obţinere a biocombustibililor, trebuie luate în calcul, şi nu doar cele de pe urma utilizării lor directe. ▲ Genetica afirmă că există mai puţine deosebiri între rasele umane Există multe rezultate care confirmă faptul că populaţii diferite de oameni posedă informaţii genetice diferite. Studii recente încearcă să surprindă felul în care această expresie genetică variază de la o populaţie la alta, dar şi în interiorul aceluiaşi areal, de la o persoană umană, la alta. Diferenţa dintre informaţia genetică şi expresia genetică s-ar putea înţelege prin analogia între componenta hardware a unui calculator şi cea a softului. Hardul este suportul prin intermediul căruia un calculator poate executa diverse operaţii, însă softul - programele stocate în hard - este cel ce dictează, până la urmă, ce poate şi cum poate fi utilizat respectivul hard. Într-un fel asemănător, geneticienii, cercetând zestrea genetică a omului, fac o distincţie între informaţia genetică a fiecărei persoane şi felul în care aceasta este activată în mod efectiv. Rezultate relativ recente arată că, după cum codul genetic diferă de la un om la altul, la fel şi nivelul la care expresiile genetice sunt activate diferă de la o persoană la alta. Potrivit unui studiu dat publicităţii în urmă cu un an la Universitatea din Washington, 17% dintre diferenţele de nivel ale expresiei genetice se datorează apartenenţei la o anumită populaţie sau rasă, în timp ce restul deosebirilor se datorează diferenţelor aleatorii între persoanele umane, în general. Acest rezultat arată faptul că populaţiile au mult mai multe asemănări decât deosebiri, când se face referire la expresia genetică. Oamenii răspund diferit la boală şi la tratamentul ei Pe de altă parte, studii mai noi arată faptul că există totuşi unele diferenţe între nivelele de expresie genetică,diferenţe ce se dovedesc importante. Spre exemplu, unele rezultate arată că aceste deosebiri determină ca europenii şi africanii să aibă răspunsuri diferite la anumite medicamente sau în succesul organismului de a lupta cu anumite afecţiuni. De asemenea, există deosebiri între felul în care aceste populaţii înregistrează grade de toxicitate la anumite medicamente, sau în procesele celulare fundamentale. Toate acestea arată că, în viitor, industria farmaceutică ar trebui să ia în calcul expresiile genetice în producţia anumitor medicamente, în funcţie de populaţiile cărora acestea le sunt destinate. (Prelucrare după un material apărut în „ScinnceDaily“, 7 Martie, 2008)