Probleme la frontierele Greciei

Data: 01 August 2011

Echipa de Intervenţie Rapidă la Frontiere, trimisă de Uniunea Europeană la graniţele Greciei pentru a preveni imigraţia ilegală, este neputincioasă, în pofida costurilor mari pe care le presupune şi a echipamentelor performante, afirmă presa britanică. Echipa, trimisă în luna noiembrie 2010 în Grecia, pentru a ajuta la combaterea imigraţiei ilegale pe la graniţa cu Turcia, nu are însă puterea să trimită imigranţii înapoi în ţările de origine, decât dacă pot dovedi de unde au venit. "Mulţi imigranţi îşi distrug însă documentele, astfel că este imposibil de stabilit ţara de origine", relatează cotidianul britanic "Daily Mail". Aproximativ o jumătate dintre imigranţii ilegali care încearcă să intre în UE vin pe la graniţa terestră de 200 de kilometri, dintre Turcia şi Grecia.