Procedura de retragere a unui medicament
Producătorii sau importatorii de medicamente care îşi notifică intenţia de a retrage un anumit produs de pe piață trebuie să îl menţină încă un an, a declarat ministrul sănătăţii, Florian Bodog, citat de Agerpres. „Există o prevedere legală care spune că atunci când un producător sau un importator îşi notifică intenţia de a retrage de pe piaţă un anumit produs, trebuie să îl menţină pe piaţă încă un an. Am verificat săptămâna trecută împreună cu Agenţia Naţională a Medicamentului şi cu Direcţia farmaceutică aceste produse care au fost notificate, unele dintre ele au alternativă terapeutică pe piaţă, iar pentru celelalte o să avem discuţii inclusiv cu firmele care doresc să le notifice, să vedem care sunt motivele. În acelaşi timp, ştiţi că la Ministerul Finanţelor se lucrează pe o nouă reglementare în ceea ce priveşte clawback-ul, care aduce lucruri pozitive în ceea ce priveşte piaţa medicamentelor”, a mai spus Bodog.