Procedură simplificată de recunoaştere a diplomelor din străinătate
Ministerul Educaţiei a lansat în consultare publică metodologia de recunoaştere şi echivalare a actelor de studii universitare eliberate de instituţii acreditate de învăţământ superior din străinătate prin care se urmăreşte eficientizarea şi simplificarea celor două proceduri. „Facilităm integrarea în sistemul de învăţământ şi pe piaţa muncii din România a cetăţenilor români care se întorc în ţară, a cetăţenilor UE/SEE şi din alte state terţe, oferindu-le şanse egale de a-şi valorifica educaţia obţinută în străinătate”, a transmis ministrul educaţiei, Ligia Deca. Metodologia pusă în consultare oferă posibilitatea de a aplica exclusiv online pentru recunoaşterea actelor de studii, cu obţinerea atestatului electronic semnat digital. (O. N.)