Procesiune cu icoana Maicii Domnului „Prodromiţa“, la Huşi
Manifestările dedicate hramului Catedralei episcopale din Huşi au continuat duminică, 29 iunie 2014, la orele serii, cu o procesiune, la care au participat preoţii şi credincioşii din Huşi. Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, pelerinajul a început de la Catedrala episcopală din Huşi cu icoana Maicii Domnului „Prodromiţa“ de la Mănăstirea Bucium din Iaşi şi racla cu mâna dreaptă a Sfintei Chiriachi, pe principalele artere din oraş. Pe parcurs au fost intonate cântări religioase, iar în dreptul bisericilor au fost rostite ectenii. „În cadrul procesiunii s-au rostit ectenii pentru credincioşii prezenţi şi pentru toţi locuitorii oraşului. În faţa procesiunii au fost purtate ripidele şi Sfânta Cruce. După ce ne-am întors la Catedrala episcopală din Huşi, soborul de preoţi a oficiat Acatistul Icoanei Maicii Domnului «Prodromiţa». Pelerinajul din ziua hramului Catedralei episcopale din Huşi a devenit o tradiţie în ultimii ani şi se bucură de prezenţa unui număr mare de credincioşi“, a relatat pr. Marin Tudorică, secretar eparhial al Episcopiei Huşilor. (C. Ciofu)