Procesiune impresionantă la Mănăstirea „Sfinţii Voievozi“ din Slobozia
Mănăstirea "Sfinţii Voievozi" din Slobozia şi-a sărbătorit ieri ocrotitorii, ocazie cu care Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preasfinţitul Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, înconjurat de un sobor de stareţi, preoţi consilieri ai Centrului eparhial, preoţi şi diaconi din întreaga eparhie. Anul acesta, evenimentul a fost marcat de aducerea icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Floreşti, judeţul Vaslui. Icoana a fost întâmpinată marţi, 6 noiembrie, la Catedrala episcopală "Înălţarea Domnului" din Slobozia, de Preasfinţitul Episcop Vincenţiu şi de un alai format din toţi preoţii eparhiei şi mii de credincioşi. De aici, mulţimea credincioşilor a pornit în procesiune cu icoana făcătoare de minuni până la Mănăstirea "Sfinţii Voievozi", unde a fost depusă într-un baldachin spre închinare, alături de racla sfintelor moaşte de la Mănăstirea "Sfinţii Voievozi", şi va rămâne în Slobozia până luni, 12 noiembrie.
Numită şi "Sfânta de la Floreşti", icoana a fost descrisă de vrednicul de pomenire arhim. Ioanichie Bălan, în cartea "Sfintele icoane făcătoare de minuni din România", ca fiind singura icoană făcătoare de minuni din Episcopia Huşilor. (C.B.)