Proclamarea locală a canonizării Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu

Un articol de: Diac. Emilian Apostolescu - 16 August 2026

Biserica voievodală „Sfântul Gheorghe”-Nou din centrul Capitalei a îmbrăcat astăzi, 16 august, haine de sărbătoare. În ziua luminoasă a prăznuirii Sfinților Martiri Brâncoveni din acest an, evlavia și cinstirea credincioșilor care se roagă îndeobște Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, ctitorul acestui lăcaș, s-au îndreptat în mod deosebit către vrednica sa soție. La finalul Sfintei Liturghii săvârșite de un sobor de arhierei, în biserica ce servește și ca necropolă domnească a avut loc proclamarea locală a canonizării Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu.

În data de 6 februarie a acestui an, declarat în Patriarhia Română drept Anul omagial al pastorației familiei creștine și Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, monahii, soții și mame), la Catedrala Patriarhală din București a fost recunoscută în mod public și solemn sfințenia a 16 femei de neam român care s-au făcut pildă prin viețuirea lor în diferite perioade ale istoriei poporului nostru. Printre acestea se numără și Sfânta Doamnă Maria Brâncoveanu, soție și mamă jertfelnică a Martirilor Brâncoveni și a altor șapte copii. Duminică, 16 august, în biserica bucureșteană ce a fost ctitorită de binecredinciosul ei soț a avut loc proclamarea locală a canonizării sale, fiind cinstite pentru prima dată sfintele ei moaște.

Evenimentele prilejuite de acest moment solemn au debutat în ajun, când la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou a fost întâmpinată racla ce adăpostește cinstitele moaște ale Sfintei Maria Brâncoveanu și cele ale Sfinților Mucenici Ștefan și Matei Brâncoveanu, fiii ei, ce au fost deshumate împreună, în luna martie a acestui an, din necropola domnească aflată în interiorul lăcașului. Această raclă a fost sfințită joi, 13 august, de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Totodată, a fost adusă și racla din argint aurit, recent restaurată, ce adăpostește moaștele Sfântului Constantin Brâncoveanu, cele două odoare fiind așezate în naosul sfântului lăcaș. În continuare, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit slujba Privegherii.

Duminică, ziua în care a fost prăznuită pentru prima dată Sfânta Doamnă Maria Brâncoveanu, a fost săvârșită Dumnezeiasca Liturghie de către Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, împreună cu Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul și Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcopi-vicari patriarhali, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,  Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, și cu Preasfințitul Părinte Ilarion Făgărășanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului. Din soborul de slujitori care s-au rugat alături de ierarhi au făcut parte: arhimandritul Dionisie Constantin, consilier patriarhal; părintele Michael Tița, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor; părintele Dumitru Ștefănescu, consilier eparhial la Sectorul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureștilor; părintele Emil-Nedelea Cărămizaru, parohul Bisericii „Sfântul Gheorghe”-Nou, precum și alți slujitori.

La momentul cuvenit de după Rugăciunea amvonului, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian a citit Tomosul sinodal de proclamare a canonizării Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu. Momentul a fost urmat de prezentarea icoanei și de intonarea troparului sfintei.

În continuare, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a dat citire cuvântului de binecuvântare și de învățătură al Preafericitului Părinte ­Patriarh Daniel, intitulat „Sfânta Doamnă Maria Brâncoveanu - model de credință, răbdare și dărnicie”.

La finalul momentului solemn, cele șase icoane relicvar ale Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu, binecuvântate joi de Patriarhul României, au fost oferite lăcașurilor ctitorite sau sprijinite de aceasta în timpul vieții: Biserica „Sfântul Nicolae”-Dintr-o zi din București; Mănăstirea Berivoii Mari din județul Brașov; Mănăstirea Hurezi, Mănăstirea Surpatele și Mănăstirea Dintr-un Lemn din județul Vâlcea; Mănăstirea Viforâta din județul Dâmbovița.

După încheierea slujbei și a momentului solemn, racla cu cinstitele moaște și icoana Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu au fost așezate, spre închinarea credincioșilor, într-un baldachin special amenajat în pridvorul lăcașului voievodal de rugăciune.