Tomos sinodal al Bisericii Ortodoxe Autocefale Române pentru proclamarea canonizării Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu

Preacucernicului cler, preacuviosului cin monahal și iubiților credincioși mireni din Patriarhia Română,

Har, pace și bucurie de la Dumnezeu, iar de la Noi, arhierești binecuvântări!

Cuviincios și vrednic de toată lauda este a cinsti pomenirea celor ce s‑au săvârșit întru sfințenie, care au câștigat de la Dumnezeu îndrăznire datorită vieții lor virtuoase, mărturisind pe Hristos, prin faptele și cuvintele lor, în vremuri de prigoană. Despre ei, Domnul nostru Iisus Hristos ne spune că, întrucât au ascultat cuvântul Său, s‑au făcut „prietenii Lui” (Ioan 15, 14). Prin jertfa lor, ei s‑au asemănat Mirelui Hristos, ascultând cuvântul Său care zice: „Dacă vă urăște pe voi lumea, să știți că pe Mine mai înainte decât pe voi M‑a urât. Dacă ați fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteți din lume, ci Eu v‑am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăște” (Ioan 15, 18‑19). Cinstind pe cei ce au strălucit prin viețuirea lor sfântă și s‑au făcut prin fapte călăuzitori oamenilor, împlinim îndemnul Sfântului Apostol Pavel, care zice: „Aduceți‑vă aminte de mai‑marii voștri, care v‑au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviți cu luare‑aminte cum și‑au încheiat viața și urmați‑le credința” (Evrei 13, 7). Pe acești sfinți Biserica îi cinstește cu laude și cu cântări, precum spune Prorocul David, de Dumnezeu insuflat: „Eu am cinstit foarte pe prietenii Tăi, Dumnezeule, și foarte s‑a întărit stăpânirea lor” (Psalmul 138, 17). Cu adevărat, sfinții au împlinit cuvântul și voia lui Dumnezeu, după cum citim iarăși în Psalmi: „prin sfinții de pe pământul Lui, minunată a făcut Domnul toată voia întru ei” (Psalmul 15, 3).

Printre acești aleși ai lui Dumnezeu se numără și Sfânta Doamnă Maria Brâncoveanu. Această mare nevoitoare și iubitoare de Dumnezeu s‑a născut în a doua jumătate a veacului al XVII‑lea în familia postelnicului Neagu din Negoești, fiind nepoata domnitorului Antonie Vodă din Popești. În anul 1674 s‑a căsătorit cu Constantin Brâncoveanu, care avea să ajungă, în anul 1688, domnitor al Țării Românești. Împreună cu el a fost părtașă nu doar în viața de familie, ci și la înfăptuirea unor lucrări de folos poporului. Dumnezeu le‑a binecuvântat casa cu unsprezece copii (patru fii și șapte fiice), pe care i‑au crescut în dreapta credință și învățătură aleasă, rânduind pentru ei dascăli bine pregătiți din Răsărit și din Apus. Iubind frumusețea casei Domnului, ea a ctitorit multe lăcașuri sfinte, singură sau împreună cu soțul ei, și a înzestrat și alte multe mănăstiri din Țara Românească, Ardeal, Constantinopol, Alexandria, Antiohia, Ierusalim și Sfântul Munte Athos. În anul 1714, răutatea și invidia vrăjmașilor s‑au abătut cu cruzime asupra casei Brâncovenilor. Astfel, în Săptămâna Pătimirilor Domnului din anul 1714, din porunca sultanului Ahmed al III‑lea, Voievodul a fost prins și dus la Înalta Poartă, împreună cu soția, cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu și Matei, și cu sfetnicul Ianache Văcărescu. Acolo, pentru că nu au vrut să lepede credința creștin-ortodoxă, au fost chinuiți și apoi au primit moarte mucenicească. Sfânta Maria Brâncoveanu a îndurat închisoarea, disprețul, foamea și lipsurile, dar nu a căzut în deznădejde, ci s‑a întărit prin rugăciune și nădejde în Dumnezeu. Răscumpărată cu aur mult de rudeniile ei credincioase, a fost eliberată, dar, la scurt timp, în urma intrigilor unor boieri Cantacuzini, a fost exilată în Anatolia. Abia în anul 1716, Doamna Maria s‑a putut întoarce în Muntenia, fiind ajutată de domnitorul Ioan Mavrocordat. În taină și cu mare evlavie, a adus moaștele Sfinților Brâncoveni din insula Halki, unde fuseseră îngropate de câțiva creștini râvnitori, și le‑a așezat în Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din București, ctitoria lor, iar deasupra mormântului a pus o candelă care până astăzi arde spre pomenirea Sfântului Voievod Martir. De asemenea, s‑a preocupat de căsătoria fiicelor rămase în viață și de creșterea nepoților ei. În anii din urmă ai vieții, Sfânta Doamnă Maria Brâncoveanu și‑a îndreptat pașii spre ctitoria sa, Mănăstirea Surpatele, unde a rămas vreme îndelungată în rugăciune, post și milostenie. De acolo mergea adesea la Mănăstirea Dintr‑un Lemn, la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Cărarea pe care mergea Sfânta Maria Brâncoveanu a fost numită de popor „Drumul Doamnei” sau „Drumul lacrimilor”, întrucât acel drum a fost presărat cu lacrimile Doamnei îndurerate de pierderea fiilor și a soțului ei. În luna decembrie a anului 1729, Sfânta Maria Brâncoveanu și‑a dat sufletul în mâinile Domnului, fiind îngropată cu cinste în Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou, din București, alături de familia sa pentru care a plâns și s‑a rugat îndelung.

Smerenia Noastră, după consultarea Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, împreună cu toți ierarhii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, privind la viețuirea plăcută lui Dumnezeu a acestei Sfinte Doamne, luând aminte la evlavia ei vrednică de laudă pentru rugăciune și apărarea dreptei credințe și căutând folosul duhovnicesc al poporului drept‑credincios ce poartă numele lui Hristos, urmând Tradiției Sfinte a Bisericii Ortodoxe și chemând în ajutor Harul Preasfintei Treimi,

Hotărâm

Ca, de acum înainte și în veci, Sfânta Doamnă Maria Brâncoveanu să fie numărată între sfinții Bisericii și să fie pomenită cu cântări de laudă în ziua ei de prăznuire, la 16 august în fiecare an, urmând ca aceasta să fie înscrisă în Sinaxar, în cărțile de cult, precum și în calendarul Bisericii Ortodoxe Române.

De asemenea, rânduim să se tipărească slujba și viața Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu, să i se picteze icoana, care să fie primită cu toată evlavia de drept‑credincioșii creștini, iar chipul ei să fie zugrăvit alături de celelalte sfinte de neam român, în bisericile care se vor ridica din temelie sau se vor zugrăvi de acum înainte.

Și, pentru ca evlavia drept‑măritorilor creștini să sporească prin cinstirea și chemarea în rugăciune a Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu, mai rânduim ca ea să fie și ocrotitoare a unor biserici noi sau reînnoite.

Pentru deplina statornicire a celor pe care le‑am hotărât în chip sinodal și canonic, am întocmit și întărim cu semnăturile noastre acest Tomos sinodal de proclamare a canonizării Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu, pe care îl aducem la cunoștința preacucernicului cler, a preacuviosului cin monahal și iubiților credincioși mireni din Patriarhia Română.

Acest Tomos sinodal de canonizare se proclamă astăzi, 16 august, anul mântuirii 2026, în Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din București, la prima prăznuire a Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu.

Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu‑Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți! (2 Corinteni 13, 13).

Președintele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

† Daniel

Arhiepiscopul Bucureştilor,

Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei, Locţiitorul tronului Cezareei Capadociei şi

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

și membrii Sfântului Sinod al Bisericii ­Ortodoxe Române.