Producători asociaţi într-o cooperativă agricolă
Peste 60 de producători agricoli din judeţele Alba, Cluj, Mureş, Sibiu şi Hunedoara s-au asociat într-o cooperativă agricolă cu ajutorul căreia reuşesc să îşi valorifice produsele din fermele proprii. Producătorii membri în asociaţie administrează peste 500 hectare de pământ cu un efectiv cuprins din peste 100 de capete de bovine, 100 de capete de porcine, peste 500 de ovine şi 100 de capre. Pe terenurile agricole se cultivă de la porumb şi floarea-soarelui, până la afine, gulii şi broccoli. De asemenea, producătorii din asociaţie deţin peste 50 de solarii întinse pe o suprafaţă totală de 4 hectare de teren. Ideea asocierii producătorilor a pornit de la Tudor Man, preot ortodox în satul Tibru din Alba. Împreună cu câţiva prieteni a înfiinţat Cooperativa Agricolă Horticola Alba (CAHA), în anul 2011. „Scopul a fost acela de a-i asocia pe micii producători şi de a le creşte puterea de cumpărare şi valorificare a produselor. Pe cont propriu nu este posibil să obţii un preţ corect pentru produse, pentru că intervin marii comercianţi care strivesc orice iniţiativă locală”, a spus Tudor Man pentru o televiziune dedicată agriculturii.