Producţia de grâu, mai mare cu 50% decât anul trecut
Procesatorii din panificaţie nu vor fi nevoiţi să apeleze la importuri pentru a-şi acoperi necesarul de materie primă şi, chiar dacă nu sunt încântaţi de idee, pregătesc ieftinirea pâinii.
Producţia de grâu a României va fi în acest an de aproximativ 7 milioane de tone, mai mare decât cea de anul trecut cu aproximativ 50%, a estimat Aurel Popescu, preşedintele Organizaţiei Interprofesionale „Cereale şi Produse Derivate“ (OIPA).
„Probabil, în această săptămână, se va finaliza recoltatul grâului, iar din estimările pe care le avem, cred că vom obţine în acest an o producţie de 7-7,2 milioane de tone. În ceea ce priveşte calitatea recoltei de grâu din acest an, cred că două treimi din producţie va fi grâu furajer, iar o treime, grâu bun pentru panificaţie. Grâul pentru panificaţie a fost recoltat înainte de începerea ploilor, iar cel furajer, după ce au apărut precipitaţiile“, a precizat Aurel Popescu.
Chiar şi în aceste condiţii, procesatorii din panificaţie nu vor fi nevoiţi să apeleze la importuri pentru a-şi acoperi necesarul de materie primă, consideră preşedintele OIPA. Potrivit datelor oficiale, consumul de grâu în România se ridică la aproximativ 3,3 milioane de tone, la care se adaugă o cantitate de sămânţă de 500 de mii de tone şi un stoc de rezervă de 700 de mii de tone.
De asemenea, în ceea ce priveşte preţul grâului, şeful OIPA afirmă că se înregistrează în continuare o tendinţă de scădere, în prezent preţul fiind de 680 de lei pe tonă pentru grâul de panificaţie şi între 620 şi 650 de lei pe tonă pentru grâul furajer. Astfel, în această perioadă, preţul grâului de panificaţie se află la cel mai scăzut nivel comparativ cu perioada similară a ultimilor trei ani.
Producătorii pregătesc ieftinirea pâinii
De la 1 septembrie, taxa pe valoarea adăugată la pâine va fi redusă la 9%, iar producătorii maramureşeni sunt de părere că această reducere va duce, într-o primă fază, la ieftinirea produselor de panificaţie cu până la 15%. Pe de altă parte, o serie de producători din sectorul panificaţiei consideră că scăderea preţurilor nu poate fi de lungă durată, din cauza costurilor foarte mari de producţie, care aduc în pragul falimentului multe dintre brutării.
„Dacă va scădea preţul la pâine, multe brutării s-ar putea închide, dar nu numai din cauza reducerii TVA, ci scăderea va fi, în primul rând, din cauza scăderii preţului la grâu. Acesta a scăzut foarte mult. Fermierii, după părerea mea - şi eu sunt fermier -, sunt în momentul de faţă la limita subzistenţei sau chiar în pierdere“, a declarat unul dintre producătorii din panificaţie, Ioan Matieş, citat de emaramures.ro.
Totuşi, producătorii spun că reducerea TVA la pâine şi la carne este „o măsură de normalitate, în contextul în care şi în alte state europene această taxă e de 5% până la 7% în cazul alimentelor de bază“. (sursa: Recolta.eu)