Producţie medie la grâu de 2.500 kg/há

Data: 04 Iulie 2009

În judeţul Buzău, după recoltarea a 30% dintre cele 67.000 de hectare cultivate cu grâu, producţia medie se ridică la circa 2.500 de kg la hectar. Valeriu Călin, şeful Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Buzău, a declarat că „producţia din orzul de toamnă, cultura recoltată în proporţie de peste 90%, se ridică la aproximativ 2.000 de kilograme la hectar, iar la rapiţă, recoltată în proporţie de 65%, depăşeşte cu puţin 2.000 de kilograme la hectar“. Acesta a susţinut că producţiile sunt relativ mici, cu peste o treime mai scăzute decât media prognozată, iar, pe alocuri, nu acoperă nici măcar cheltuielile care s-au efectuat. Agricultorii buzoieni mizează însă pe celelalte culturi, în special pe porumb, cultivat pe aproximativ 100.000 de hectare, ploile din ultimele zile având între 20 şi 45 de litri pe metru pătrat. De notat că, în 2008, producţia medie la grâu a fost de aproximativ 3.800 de kilograme la hectar.