Profesori suedezi şi francezi, la o lecţie deschisă din Copăceni

Data: 09 Aprilie 2008

La Şcoala Generală din Copăceni, o localitate din apropierea Bucureştilor, s-a desfăşurat recent o lecţie deschisă la disciplina religie, mai puţin obişnuită. Profesorii invitaţi să asiste la lecţie nu au fost doar cadrele didactice din şcoală, ci şi din Franţa şi Suedia. Aceasta, graţie proiectului educaţional „Comenius“, în care sunt cooptate şcolile şi profesorii respectivi.

Lecţia de Religie a avut ca temă tradiţiile de Paşti în România, Franţa şi Suedia, scopul fiind acela de a arăta invitaţilor frumuseţea şi specificul marii sărbători a creştinătăţii. Ora de religie a clasei a VI-a de la Copăceni s-a ţinut într-o sală frumos decorată, pe băncile din faţă aflându-se cozonac, pască, ouă roşii şi încondeiate, dar şi iepuraşi şi ouă de ciocolată, cadouri mult aşteptate de Paşti. Candela aprinsă şi icoana Învierii Domnului au adus în şcoală atmosfera de biserică. Pe tablă a fost scris în română, franceză şi suedeză „Hristos a înviat!“. Elevii, aşezaţi în trei grupe şi îmbrăcaţi în culorile specifice celor trei ţări, au început ora cântând imnele Învierii şi ţinând în mâini lumânări aprinse de un mic „preot“ - coleg de-al lor. În mod simbolic, micuţul a fost îmbrăcat în veşminte de paracliser. Fiecare grupă a prezentat, pe rând, câte ceva din specificul fiecărei ţări cu privire la sărbătoarea Paştilor. Reprezentantul României a vorbit în engleză despre obiceiul şi semnificaţia ouălor roşii şi încondeiate. Cu toţii au ciocnit apoi ouăle pregătite, vestind Învierea lui Hristos, şi au gustat din pasca tradiţională, pregătită de doamna profesoară Nicoleta Lepădatu, care este şi preoteasă. Paştile în Franţa şi Suedia Copiii din Copăceni ne-au sugerat apoi felul în care se sărbătoresc Paştile în Franţa. Aici, în dimineaţa praznicului, cei mici caută în casă ori prin grădină ouăle de ciocolată lăsate de un urs în acea noapte. Grupa care prezenta tradiţia suedeză ne-a făcut să înţelegem că în acea ţară, în seara dinaintea Paştilor, băieţii şi fetele se îmbracă în vrăjitori şi merg în vizită la vecini, unde lasă o scrisoare de Paşti, sperând că vor primi în schimb bomboane sau bănuţi. În provinciile din vest, ţăranii suedezi se întrec să facă cele mai mari focuri în aer liber. Şi aici se păstrează obiceiul decorării ouălor, care se mănâncă alături de miel fript, peşte şi dulciuri. Religia în şcolile lor Doamna Gunilla Karlsten, directoare la patru grădiniţe din oraşul suedez Vasteras şi participantă la această lecţie de religie, ne-a spus că elevii din Suedia au în programa de studiu o oră de religie pe săptămână, dar care se ţine mai mult sub forma de istorie a religiilor, datorită diversităţii religioase a locuitorilor. Aceeaşi situaţie este şi în Franţa, după cum ne-a relatat doamna Flora Vecten, directoare a Şcolii „Camille Claudel“ din Rennes (Bretania), de asemenea, participantă la proiectul „Comenius“ şi la lecţia deschisă. La orele de Religie din Copăceni vin şi elevi de alte confesiuni Nicoleta Lepădatu, susţinătoarea lecţiei deschise, de la Şcoala Generală cu clasele I-VIII din Copăceni, judeţul Ilfov, ne-a declarat: „Orele noastre sunt foarte apreciate de copiii din şcoală, pentru că le ţinem într-o manieră interactivă. La clasele mici, orele de religie se desfăşoară ca o dramatizare, copiii interpretează diferite roluri care ţin de temele programei analitice şi chiar se întrec care să fie în faţa clasei. De la clasa a V-a, lucrăm cu portofolii. După ce copiii îşi citesc compunerea în faţa clasei, ceilalţi votează şi unul numără voturile. Ei devin, astfel, actorii principali. Primul elev din clasament primeşte o ciocolată“. Am aflat că orele devin, astfel, atât de captivante, încât la lecţii vin cu plăcere şi elevi de alte confesiuni. Lecţia deschisă de la Copăceni a fost considerată de participanţi drept un succes, la realizarea căruia şi-au dat concursul, alături de profesoară şi elevi, directorul şcolii, profesorul Ion Racheru, dar şi primarul Ioan Rădulescu, care a susţinut financiar o parte din cheltuielile de protocol. Maica Elefteria Viziteu, în calitate de profesor metodist, responsabil pentru orele de religie în Inspectoratul Şcolar al judeţului Ilfov, a apreciat lecţia drept o reuşită şi a felicitat atât profesoara, cât şi elevii. La toamnă, este rândul elevilor suedezi Proiectul „Comenius“ la care participă cele trei şcoli din Franţa, Suedia şi România a fost iniţiat în 2007 şi va dura până 2009, urmărind o abordare interdisciplinară a învăţământului în cele trei ţări, de la nivelul preşcolar până la cel gimnazial. Până la încheierea activităţilor programului se va publica un mini-dicţionar român-francez-suedez şi se va construi un website pentru ca elevii şi profesorii celor trei şcoli să comunice. Prima etapă a proiectului s-a desfăşurat deja în Franţa anul trecut, iar în toamna lui 2008 profesorii din cele trei ţări vor vizita şcoala participantă a Suediei. (Bogdan SCORŢEA) ▲ Ce este Programul Comenius „Comenius“ este prima componentă a programului educaţional „Socrates“ care are drept obiectiv construirea unei Europe a cunoaşterii. Scopul programului „Comenius“ este consolidarea dimensiunii europene în educaţie, încurajarea învăţării limbilor străine şi a cooperării transnaţionale între şcoli, promovarea conştiinţei interculturale şi a inovaţiei în metodele pedagogice şi tehnicile informaţionale. Acţiunea se adresează învăţământului preuniversitar, de la grădiniţe până la şcoli postliceale, la nivelul întregii comunităţi educaţionale, al tuturor categoriilor de personal didactic, precum şi al comunităţii locale, asociaţiilor non-guvernamentale şi părinţilor. Acţiunea sprijină iniţierea de parteneriate şcolare şi proiecte pentru formarea personalului didactic. Sunt implicaţi în proiecte aproximativ 15.000 de şcoli, 150.000 de profesori şi 2.000.000 de elevi din toată Europa. Profesorii şi elevii dobândesc noi abilităţi de comunicare şi prezentare, luarea deciziei, rezolvarea de probleme şi managementul conflictului, creativitate, munca în echipă şi solidaritate. Cunoaşterea diferitelor practici motivează aplicarea de noi strategii de management în şcoală. Părinţii beneficiază de sporirea interesului elevilor şi motivaţia acestora în reuşita şcolară. Comenius, „părintele educaţiei moderne“ Denumirea de Comenius vine de la John Amos Comenius, considerat „părintele educaţiei moderne“. Comenius s-a născut în 1592 la Nivnice, Moravia, azi Cehia, şi a fost contemporan cu Galileo, Descartes, Rembrandt şi Milton. El a avut o contribuţie majoră la dezvoltarea Iluminismului. A fost primul care a folosit imagini în manuale şi credea că educaţia începe din primele zile ale copilăriei, continuând de-a lungul întregii vieţi. A fost un adept al educaţiei formale pentru femei, o idee de neconceput pentru acea perioadă. Filosofia sa - pansofismul, adică întreaga cunoaştere, încercă să includă filosofia, teologia şi educaţia într-un tot unitar. El credea că învăţarea şi dezvoltarea spirituală şi emoţională se află într-o strânsă legătură. Comenius a publicat 154 de cărţi în timpul vieţii, majoritatea tratând probleme ale filosofiei şi teologiei educaţionale. Una dintre cele mai importante cărţi este „Didactica Magna“, scrisă în limba latină în anul 1630. În această carte, Comenius a încercat să surprindă unitatea şi complexitatea problemelor educaţiei. Porneşte de la ideea unităţii lumii, a macrocosmosului, a straturilor ei de bază - natural, uman, spiritual. Omul, cea mai evoluată fiinţă vie, era perceput ca o oglindă a Creatorului, care se poate şi trebuie să se perfecţioneze continuu. Comenius a murit în 1670 la Amsterdam ,departe de patria sa, care l-a exilat. (George ANICULOAIE)