Profesorii de religie olteni susţin gradul doi

Data: 25 August 2010

În perioada 23-27 august, la Universitatea din Craiova, profesorii de religie din Mitropolia Olteniei, care au împlinit cel puţin patru ani de la promovarea definitivatului în învăţământ, au posibilitatea să susţină examenele pentru obţinerea gradului didactic al doilea. Comisia de examinare este formată din profesori de la Facultatea de Teologie din Craiova. Evaluarea vizează următoarele discipline: pedagogie - oral - şi probele de specialitate (Dogmatică, Liturgică, Noul şi Vechiul Testament, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Istoria Bisericii Universale, Istoria Religiilor etc.) - scris şi oral. Rezultatele vor fi comunicate spre sfârşitul săptămânii acesteia. (I. Apostolache)