Profesorii vor întâi salariile mărite, apoi modificarea sistemului de salarizare

Data: 31 Octombrie 2008

Ministrul Educaţiei, Anton Anton, a declarat, ieri, că la întâlnirea cu liderii federaţiilor din educaţie nu s-a discutat despre amânarea legii de majorare cu 50% a salariilor profesorilor, ci despre noul sistem de salarizare a bugetarilor şi despre grila de salarizare din învăţământ. Ministrul Educaţiei a declarat că i-a invitat pe reprezentanţii sindicatelor „la o cafea“, pentru a discuta despre viitorul învăţământului. Sindicatele din educaţie, împreună cu alte sindicate au anunţat acţiuni de protest. Cartel Alfa a anunţat că preferă dialog în locul protestelor.

„Discuţia s-a centrat pe noul sistem de salarizare a bugetarilor. Am discutat despre cum ar trebui să facem pentru a fi proactivi în elaborarea unui nou sistem de salarizare. Ne-am propus să constituim comisii de experţi care să analizeze şi să ne furnizeze argumente“, a declarat Anton Anton la finalul întâlnirii cu liderii celor patru federaţii din educaţie, conform Mediafax. Ministrul Educaţiei a afirmat că salarizarea din învăţământ este prea rigidă, că nu există o componentă fixă şi una variabilă a salariilor. Demnitarul a mai spus că pentru noua grilă de salarizare ar trebui ca evaluarea performanţelor cadrelor didactice să se facă după criterii clare, bine gândite, care să scoată în evidenţă poziţia acestora în comunitatea din care fac parte. Sindicaliştii au spus că sunt de acord cu ministrul Educaţiei, dar cred că o componentă variabilă a salariilor nu poate exista fără o resursă umană motivată. Totodată, sindicaliştii au subliniat că nu pot discuta despre un nou sistem de salarizare decât după aplicarea legii de majorare cu 50% a salariilor cadrelor didactice, apreciind că aceasta trebuie să intre în vigoare de la 1 octombrie, şi nu de la 1 aprilie 2009. „Vrem să se aplice legea votată de Parlament, validată de Curtea Constituţională şi promulgată de preşedinte. Recunoaştem că avem imperfecţiuni în grilă, dar nu ne vom aşeza la nici o masă pentru a discuta noua grilă de salarizare. Nu cădem în plasă, pentru că vrem ca legea să fie aplicată şi abia după aceea putem discuta eventuale modalităţi de modificare. Faptul că legea nu se aplică ne face să credem că nu se doreşte calitate în învăţământ“, a declarat preşedintele Federaţiei „Spiru Haret“, Gheorghe Isvoranu. Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Aurel Cornea, a declarat că federaţia pe care o reprezintă nu va accepta nici o discuţie pe marginea legii de majorare cu 50% a salariilor cadrelor didactice, care, în opinia sa, este „legală, legitimă şi minimală“. Acţiunile de protest încep luni, 3 noiembrie Preşedintele Federaţiei „Spiru Haret“, Gheorghe Isvoranu, a spus că sindicaliştii vor ca ministrul Educaţiei să îşi retragă semnătura de pe proiectul de act normativ care a dus la amânarea legii de majorare a salariilor cadrelor didactice. La discuţiile de la Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului au participat liderii federaţiilor Alma Mater, „Spiru Haret“, FEN şi FSLI. FSLI a decis, ieri, să declanşeze greva de avertisment în 10 noiembrie, urmând ca din 18 noiembrie să intre în grevă generală pe termen nelimitat. Totodată, sindicaliştii Federaţiei „Spiru Haret“ intră în grevă de avertisment pe 3 noiembrie, o dată de începere a grevei generale urmând să fie stabilită ulterior. Cartel Alfa se delimitează de formele de protest Tot ieri, liderii Cartel Alfa şi BNS s-au întâlnit pentru a stabili acţiunile din perioada următoare. Sindicaliştii Sed Lex au anunţat că din 13 noiembrie intră în grevă generală, urmând ca în 20 noiembrie, odată cu declanşarea protestului şi de către cei de la Sanitas, să se afle în grevă generală toţi bugetarii afiliaţi la CNSLR Frăţia. Preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a declarat, ieri, că membrii confederaţiei nu vor apela momentan la forme de protest, soluţia fiind un dialog constructiv şi nu ieşirile în stradă, însă consideră că legea de majorare cu 50% a salariilor cadrelor didactice trebuie aplicată, conform Mediafax. Hossu a mai spus, la finalul comitetului confederal reunit ieri, la care au participat toţi liderii federaţiilor afiliate din ţară, că legea majorării salariilor cadrelor didactice trebuie aplicată şi, în plus, ea trebuie să constituie baza de construcţie în procedură urgentă a unei legi de salarizare unitară în sectorul bugetar. Sindicaliştii Cartel Alfa vor ca de la 1 ianuarie să apară un cadru legislativ care să precizeze cu cât vor creşte salariile pentru celelalte sectoare bugetare. De asemenea, ei vor ca această creştere să fie diferenţiată, adică mai mult pentru cei cu salarii scăzute şi mai puţin pentru cei care lucrează în sectorul bugetar cu salarii mai ridicate de 3.500-4.000 de lei.