Programe de master didactic
Guvernul a aprobat, la începutul acestei săptămâni, o hotărâre privind reglementarea domeniilor și programelor de studii universitare de masterat şi a numărului maxim de studenţi masteranzi care pot fi şcolarizaţi în cadrul universităţilor de stat şi particulare acreditate în anul universitar 2020-2021. Potrivit Ministerului Educaţiei şi Cercetării (MEC), au fost evaluate şi încadrate în categoria master didactic 41 de programe (din domeniul Ştiinţe ale educaţiei), în cadrul a opt instituţii de învăţământ superior de stat. „Programele de master didactic au fost realizate pe baza planului-cadru adoptat prin ordin de ministru, document care oferă o perspectivă originală, actuală şi corelată cu tendinţele internaţionale privind formarea iniţială a profesorilor, aducând în prim-plan nevoile de formare specifice contextului românesc”, menţionează MEC.