Programe interactive de vacanţă la Institutul Geologic

Data: 18 Iunie 2009

Institutul Geologic al României organizează, de ieri, prin Muzeul Naţional de Geologie, o serie de programe interactive şi distractive de vacanţă pentru cei mici. Copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 10 ani pot participa, în cursul săptămânii, în zilele de miercuri şi joi, respectiv 17 iunie şi 18 iunie, între orele 10:00-12:00, la programul „Lili şi Rara, în căutarea unei lumi dispărute“. Copiii cu vârste cuprinse între 3 şi 6 ani sunt aşteptaţi în fiecare sâmbătă, începând cu 20 iunie, să cunoască personajele de basm care locuiesc în „Castelul fermecat“. Zânele, prinţesele şi prinţii, spiriduşii şi piticii, elfii şi căpcăunii sunt doar câteva dintre personajele cu care cei mici se vor întâlni în această vară la Muzeul Naţional de Geologie, în fiecare sâmbătă, între orele 10:00-12:00.