Programul naţional pentru tratamentul infarctului continuă şi în acest an

Data: 17 Iunie 2011

Potrivit prof. univ. dr. Dragoş Vinereanu, preşedintele Comisiei de Cardiologie a Ministerului Sănătăţii (MS), programul naţional de tratament invaziv al infarctului miocardic acut va continua şi în acest an, chiar dacă finanţarea este ceva mai redusă. Programul a început în august 2010 şi a avut finanţare pentru 3.500 de pacienţi, fonduri care nu au fost consumate în întregime, astfel că programul va avea finanţare până la sfârşitul anului. Programul s-a dovedit a fi extrem de util pacienţilor cu probleme cardiovasculare, prin intermediul acestuia fiind trataţi 2.400 de pacienţi la nivel naţional. În prezent, în România există 10 centre medicale prin care se derulează programul, în Bucureşti, Târgu Mureş, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi, iar anul acesta va mai fi înfiinţat un centru la Oradea. Pentru a acoperi necesarul la nivelul întregii ţări, specialiştii estimează că ar fi nevoie de un total de 30 de astfel de centre. "Trebuie să aibă asistenţă medicală 24 din 24 de ore, asistenţi bine antrenaţi, personal auxiliar bine pregătit, medici care să fi făcut 100 de astfel de proceduri pe an, iar laboratoarele să fi efectuat cel puţin 400 de proceduri pe an", a explicat prof. Dragoş Vinereanu.