Programul slujirilor arhiereşti în Duminica premergătoare Crăciunului
Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitului Ardealului, va oficia Sfânta Liturghie în Catedrala mitropolitană din Sibiu, iar Înaltpreasfinţitul Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, va liturghisi în Biserica cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Cluj-Napoca. De la orele 12:00, IPS Mitropolit Andrei va săvârşi o slujbă de parastas pentru eroii revoluţiei din decembrie 1989, în Cimitirul eroilor din oraş.
Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, va oficia Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Târgu Mureş IX. Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, va săvârşi Sfânta Liturghie la Mănăstirea Izbuc din judeţul Bihor.
Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului, va oficia Sfânta Liturghie în Paraclisul „Sfântul Evanghelist Luca“ de la Centrul eparhial.
Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, va liturghisi la Biserica „Buna Vestire“ din Sibiu. Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, va liturghisi Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală din Baia Mare. De la orele 17:00, ierarhul va participa la concertul de colinde din Catedrala „Adormirea Maicii Domnului“ din Satu Mare. (Ştefan Mărculeţ)