Proiect pentru depistarea afecţiunilor posturale ale elevilor
Cel puţin 300 de elevi orădeni cu vârsta cuprinsă între 8 şi 16 ani vor fi evaluaţi, la începutul anului şcolar, din punctul de vedere al dezechilibrelor posturale. Proiectul de screening este derulat de Asociaţia Help&Care, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor. „Asociaţia a câştigat un proiect de la Primăria Oradea prin care verifică cel puţin 300 de copii privind postura. Vorbim de scolioză, cifoză, lordoză, platfus şi altele, cu experţi kinetoterapeuţi. (...) Directorii şcolilor se vor putea înscrie în proiect după debutul anului şcolar. Apreciez că va fi o cerere mare, pentru că totul e gratuit, iar specialiştii kinetoterapeuţi pot face recomandări”, a declarat Horea Abrudan, şeful ISJ Bihor. Acesta a subliniat că va căuta soluţii pentru extinderea programului la nivelul tuturor şcolilor din judeţ. (O. N.)