Proiect pentru promovarea produselor din vestul ţării şi din Banatul sârbesc
Produsele specifice regiunii de vest a României şi Banatului sârbesc vor fi promovate sub brandul „Made in Banat“, la iniţiativa Camerei de Co-merţ, Industrie şi Agricultură Timiş (CCIAT). Proiectul este dezvoltat în parteneriat cu camerele de comerţ din Serbia şi cu ADETIM, prin care vor fi promovate produse şi servicii din ambele ţări, mai întâi în regiune şi apoi în spaţiul Uniunii Europene. „Ne propunem să creăm şi să înregistrăm marca Made in Banat, să identifică m produse regionale spe-cifice, atât din regiunea de vest a României, cât şi din regiunile Banatului din Serbia, produse care să fie evaluate din punct de vedere calitativ şi al specificului regional, iar apoi să li se ofere posibilitatea de a fi comercializate sub această marcă “, a declarat Diana Fiţ, manager de proiecte în cadrul CCIAT, citată de Agerpres. Conform acesteia, „Made in Banat“ a apărut din nevoia de a sprijini dezvoltarea unei economii compe-titive în regiunea transfrontalieră România-Serbia, reprezentanţii producătorilor vor participa la schimburi de experienţă şi bune practici. De asemenea, se urmăreşte identificarea instrumentelor comune pentru a diminua efectele crizei economice şi a determina o îm-bu-nătăţire a calităţii vieţii oamenilor din regiune. (Oana Nistor)