Proiecte în Consorţiul Universitaria
În perioada 21-23 iunie a avut loc, la Iaşi, reuniunea reprezentanţilor Universităţii din Bucureşti, Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj - Napoca, Universităţii de Vest din Timişoara, Academiei de Studii Economice din Bucureşti şi ai Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, membrii Consorţiului Universitaria căutând soluţii la problemele cu care se confruntă învăţământul superior românesc. Cu această ocazie s-a decis înființarea Fundației „Consorțiul Universitaria” cu scopul de a „dezvolta și de a susține proiecte comune vizând activitatea de cercetare, activitatea didactică și alte aspecte ale vieții academice”, potrivit unui comunicat de presă. Totodată, Consorțiul Universitaria a început demersurile pentru includerea universităților din România în analizele și statisticile realizate de Asociația Universităților Europene.