Proiectul educațional „Alege şcoala!” continuă
Patriarhia Română și Fundația World Vision România au început implementarea a trei noi proiecte educaționale cu scopul prevenirii și corectării fenomenului de părăsire timpurie a școlii. Proiectele sunt finanțate de Uniunea Europeană prin Programul Operațional Capital Uman (POCU) 2014-2020, în cadrul Apelului de proiecte nr. 4, „Școală pentru toți”, Axa prioritară 6 „Educație și competențe”.
Proiectele se desfășoară în perioada 20 aprilie 2018 - 19 aprilie 2021 (36 de luni) în unități de învățământ din județele: Prahova, Ialomița și Constanța - (proiectul „Alege școala!”); Dolj și Vaslui - (proiectul „Alege școala - educație de calitate, viitor în comunitate!”) și Vâlcea (proiectul „Alege școala - o șansă pentru viitor!”).
În vederea stimulării copiilor pentru frecventarea școlii și aprecierea actului educațional, pe parcursul celor trei ani se vor desfășura mai multe activități, dintre care menționăm: dezvoltarea și implementarea unor programe de sprijin pentru creșterea accesului și participării la educație; derularea unui program de tip „școală după școală” și implementarea în cadrul programului a unui toolkit educațional inovativ adaptat nevoilor copiilor.
Totodată, va exista și un program de activități extracurriculare orientate spre nevoile copiilor din proiect, precum: cluburi tematice, școli duminicale, excursii și tabere școlare cu componentă educațională, sesiuni de lucru pe teme de sănătate, igienă și nutriție; sesiuni de informare, consiliere și educație parentală pentru părinții/tutorii copiilor din grupul-țintă - programul „Școala părinților”; furnizarea de servicii integrate de consiliere (socială, dezvoltare personală) pentru copiii școlari și familiile acestora; dezvoltarea de acțiuni în vederea îmbunătățirii și diversificării serviciilor educaționale oferite în comunități; întâlniri de lucru și instruiri pentru a facilita colaborarea personalului didactic și de sprijin cu alți profesioniști pentru rezolvarea problemelor care stau în calea accesului copiilor la educație; creșterea calității mediului de învățare prin dotarea și echiparea spațiilor educaționale și crearea unor centre de educație non-formală; dezvoltarea de parteneriate între școli, comunitate, Biserică, autorități locale, angajatori și/sau antreprenori, în vederea conștientizării locale asupra importanței educației; promovarea voluntariatului, a cetățeniei active și a multiculturalismului în rândul copiilor prin implicarea acestora în diverse evenimente și competiții etc.
În contextul socioeconomic actual, astfel de activități sunt extrem de bine-venite dacă ținem cont de faptul că în România ultimilor ani fenomenul de părăsire timpurie a școlii tinde să se amplifice. El este favorizat de accentuarea sărăciei în zonele rurale, de lipsa părinților, plecați la muncă în străinătate, pe perioade extinse de timp - ceea ce scade foarte mult coeziunea familiei, dar mai ales de lipsa unui sistem de valori sănătos care să contribuie decisiv la cultivarea motivației de a frecventa școala.
Prin valorile spirituale pe care le promovează, Biserica Ortodoxă Română este un factor care nu poate lipsi din actul educativ și social-filantropic. Tezaurul axiologic creștin dăruit copiilor și tinerilor prin actul catehetic nu oferă doar o edificare teologică și duhovnicească, ci și o contribuție decisivă la inițierea și la cultivarea motivației educaționale și la conturarea profilului psihosocial al copiilor.