Proiectul „Muguri de tradiţii“ la Suceava

Data: 11 Iunie 2014

Fundaţia „Sfinţii Martiri Brâncoveni“ - filiala Suceava desfăşoară, în parteneriat cu Primăria Municipiului Suceava şi Consiliul Local Suceava, proiectul „Muguri de tradiţii“, realizat prin programul de finanţare nerambursabilă în anul 2014.

Activităţile propuse spre desfăşurare au debutat cu o vizită de documentare despre tradiţiile româneşti la Centrul Judeţean de Conservare şi Valorificare a Tradiţiei şi Creaţiei Populare din Suceava. 

„În cadrul proiectului, copiii au fost iniţiaţi în tainele picturii de icoane pe sticlă şi a încondeierii ouălor. Icoanele pe sticlă realizate de copii reprezintă o fărâmă de inocenţă, credinţă şi culoare, născută din sufletul pur al copiilor. Deoarece oul roşu este purtătorul unor semnificaţii profunde legate de Învierea lui Hristos şi de reînnoirea naturii, creştinii s-au ostenit să-l încondeieze, desenând cu ceară motive decorative de o rară frumuseţe. Copiii au avut ocazia astfel să experimenteze tehnica încondeierii ouălor, tehnică pe care o vor duce mai departe în timp. Proiectul se va finaliza prin activitatea «Bun venit la şezătoare!». Şezătorile erau întâlniri comunitare cu caracter lucrativ, dar şi distractiv, lumea satelor îmbinând în mod plăcut lucrul cu distracţia. Se rosteau ghicitori, zicale, proverbe, se cântau sau se rosteau balade, nestemate folclorice ce s-au păstrat până în zilele noastre transmise în modul cel mai lesnicios pe această cale“, ne-a declarat prof. înv. preşc. Maria Doncean, coordonatorul proiectului.

Scopul proiectului „Muguri de tradiţii“ este acela de îmbunătăţire a procesului de educare prin stimularea interesului şi educarea copiilor în vederea cunoaşterii, păstrării şi continuării tradiţiilor populare. (Tudorel Rusu)