Proiectul „Simte arta“ la Muzeul de Artă din Timişoara

Data: 08 August 2013
În această perioadă, la Muzeul de Artă din Timişoara se derulează un amplu proiect dedicat îmbunătăţirii accesului la colecţiile de artă al persoanelor cu dizabilităţi. Proiectul „Simte arta“, iniţiat de Asociaţia pentru Dezvoltare Urbană, propune o deschidere mult mai largă a instituţiilor de cultură din ţara noastră faţă de această categorie de persoane deseori defavorizată.
 
Alături de muzeul timişorean, alte cinci instituţii muzeale din ţară participă la proiect, Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Naţional de Artă Contemporană al României, Muzeul Militar Naţional şi Muzeul „Casa Mureşenilor“ din Braşov.
 
„Acest demers cultural, susţinut de Fundaţia Orange, doreşte o accesibilizare fizică şi de conţinut a expoziţiilor de bază din cele 6 muzee româneşti. Mai precis, are în vedere dotarea acestora cu diverse instrumente de accesibilizare pentru persoanele cu dizabilităţi de auz, de vedere, de intelect şi locomotorii. În cazul muzeului din Timişoara, a fost accesibilizată o galerie ce cuprinde picturi create de maestrul Corneliu Baba în secolul trecut. La etajul întâi al muzeului, publicul nostru cu dizabilităţi poate explora tactil, şi nu numai, aceste picturi ale lui Corneliu Baba. Este vorba de covor tactil, reproduceri tactile după lucrări, ghiduri audio, precum şi cataloage în braille cu descrierea muzeului şi a reproducerilor. Toate aceste instrumente au un rol semnificativ pentru noi toţi, vrând să ne demonstreze că arta este pentru toţi, ea nu ţine cont de situaţia persoanei, nu face discriminări, ci se adresează tuturor iubitorilor de frumos“, a declarat Marius Cornea - muzeograf, coordonatorul vizitelor şi atelierelor în Muzeul de Artă Timişoara. Pe lângă introducerea în muzeele partenere a echipamentelor şi serviciilor adaptate persoanelor cu dizabilităţi, obiectivele proiectului cuprind şi organizarea de vizite şi ateliere gratuite, cu scopul de creştere a gradului de conştientizare şi promovare a oportunităţilor de acces în muzee pentru persoanele cu dizabilităţi. Ţintele principale vizate sunt detectarea şi tratamentul precoce al diverselor deficienţe, în încercarea de a limita consecinţele acestora şi integrarea persoanelor cu nevoi speciale în comunitate, facilitând accesul lor la educaţie, la cultură şi la sănătate. Primele vizite şi ateliere au început deja în cele trei oraşe şi vor continua pe toata durata proiectului, 1 mai - 31 octombrie 2013. Printre atelierele deja desfăşurate se numără ateliere de parfumuri (copiii învaţă să creeze singuri parfumuri) la Muzeul Naţional de Artă Contemporană al României, ateliere de montare şi demontare arme la Muzeul Militar Naţional, ateliere de sunete muzicale la Muzeul Naţional al Ţăranului Român şi ateliere de creaţie la Muzeul de Artă din Timişoara. (George Giurgiu)