Proiectul „Tabăra Verde“ a ajuns la final

Data: 11 Noiembrie 2008

▲ Peste 5 mii de puieţi de plop au fost plantaţi, în perioada 4-9 noiembrie, pe aproximativ 12 hectare de teren din Lunca Dunării, în apropiere de municipiul Călăraşi, în judeţul cu cea mai mică suprafaţă împădurită din România ▲ Potrivit specialiştilor, cei 5 mii de puieţi de plop plantaţi în cadrul acestui proiect vor absorbi, anual, dioxidul de carbon emis de aproximativ 100 de autoturisme de capacitate medie ▲

Peste 5 mii de puieţi de plop au fost plantaţi, în perioada 4-9 noiembrie, pe aproximativ 12 hectare de teren din Lunca Dunării, în apropiere de municipiul Călăraşi. Cei peste 150 de voluntari implicaţi în proiectul Asociaţiei „Salvaţi Dunărea şi Delta“ şi Energy Holding, denumit „Tabăra Verde“, au fost elevi ai Liceului „Ştefan Bănulescu“ din Călăraşi, dar şi angajaţi ai Mobexpert şi Romsilva. Potrivit specialiştilor, cei 5 mii de puieţi de plop plantaţi în cadrul acestui proiect vor absorbi, anual, dioxidul de carbon emis de aproximativ 100 de autoturisme de capacitate medie. După o demonstraţie de „sechestrare a carbonului“ într-un balon, pentru a arăta cât poate polua o maşină în câteva minute de utilizare, voluntarii au trecut la acţiune. Prezent la eveniment, Roy A. Maybud, preşedintele companiei Energy Holding, a vorbit participanţilor despre necesitatea sprijinirii unor astfel de acţiuni de mediu, deoarece „problema este una destul de serioasă, iar situaţia se înrăutăţeşte, în loc să se îmbunătăţească“. „Situaţia a ajuns într-un punct în care am realizat că trebuie făcut ceva în acest sens. Nu sunt lucruri ce pot fi făcute peste noapte, sunt lucruri pentru care trebuie să muncim, iar participarea noastră la acţiunile organizaţiei „Salvaţi Dunărea şi Delta“ este, printre altele, un mesaj către alte companii, prin care am dorit să arătăm că este o problemă în care trebuie să ne implicăm cu toţii“, a spus Mazbud. Judeţul Călăraşi are cea mai mică suprafaţă împădurită din România Conform studiilor Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva, repartizarea pădurilor pe teritoriul României este neuniformă, suprafaţa acestora fiind mult prea mică în unele zone de câmpie şi luncă. Judeţul Călăraşi are cea mai mică suprafaţă împădurită din România (0,5%). „Acţiunea noastră are un dublu scop: pe de o parte, vom ajuta la stabilizarea solului în Lunca Dunării, într-o zonă inundabilă, iar pe de altă parte vom ajuta, prin fiecare copac plantat, la sechestrarea carbonului eliminat de maşinile noastre. Nu în ultimul rând, voluntarii noştri, majoritatea elevi, ne-au dat o lecţie de responsabilitate faţă de mediul în care trăim“, a declarat Costel Popa, directorul Asociaţiei Salvaţi Dunărea şi Delta. O acţiune similară a fost desfăşurată şi la începutul anului, când 40 de hectare de teren din zona comunei Vâlcelele au fost împădurite cu peste 20 de mii de copaci, în cadrul proiectului „Adoptă un copac“.