PS Antonie: „Milostenia ne aseamănă cu Dumnezeu şi ne apropie de semeni”

Data: 29 Noiembrie 2021

Duminică, 28 noiembrie, Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălţi, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa Elena” din satul Corlăteni, raionul Râşcani, păstorită de părintele Valeriu Ursu.

În cuvântul de învățătură rostit după Sfânta Liturghie, ierarhul s‑a referit la textul Evangheliei în care s‑a citit Pilda samarineanului milostiv (după calendarul neîndreptat).

Vorbind despre milostenie, Preasfinția Sa, între altele, a spus: „Dintre toţi trei care au trecut pe lângă cel căzut între tâlhari, doar unuia i‑a fost milă de el. Şi acesta era samarinean, un neam care era desconsiderat de iudei şi socotit inferior. Milostenia este virtutea recomandată de Mântuitorul învăţătorului de lege, când îi spune: „Mergi şi fă şi tu asemenea”. Vedem că nu rangul sau poziţia socială contează în faţa lui Dumnezeu, ci inima milostivă. Milostenia este virtutea care suntem chemaţi s‑o înmulţim. De ce anume milostenia? Pentru că milostenia ne aseamănă cu Dumnezeu şi ne apropie de semeni”. „Să cultivăm această virtute care ne aduce în suflet pace, bucurie şi lumină”, a îndemnat Episcopul de Bălți.