PS Vasile Someşanul, în parohia clujeană „Sfântul Ioan Gură de Aur“

Data: 02 Aprilie 2014

Preasfinţitul Vasile Someşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, a oficiat pe 31 martie, Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite în Parohia „Sfântul Ioan Gură de Aur“ din Cluj-Napoca.

Slujba a fost săvârşită pentru a marca împlinirea a doi ani de la punerea pietrei de temelie pentru biserica parohială, eveniment ce a avut loc în prezenţa Înaltpreasfinţitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, pe 31 martie 2012.

Alături de PS Vasile Someşanul a slujit un sobor de preoţi, între care s-a aflat şi duhovnicul Mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului“ de la Floreşti, judeţul Cluj, pr. Visarion Paşca.

În încheiere, PS Episcop Vasile Someşanul le-a vorbit celor prezenţi despre însemnătatea duminicilor din Postul Mare.

„În fiecare duminică din Postul Mare, Sfânta noastră Biserică ne aduce spre cinstire chipuri de oameni care au trăit în sfinţenie şi s-au mutat întru sfinţenie din lumea aceasta. Între aceştia se numără Sfântul Grigore Palama, Sfântul Ioan Scărarul, sau Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca“, a arătat ierarhul.

În cei doi ani de la punerea pietrei de temelie pentru Biserica cu hramul „Sfântul Ioan Gură de Aur“ s-a reuşit construirea demisolului bisericii, în care, în prezent, se oficiază slujbele bisericeşti. Potrivit parohului Marian Bogdan, în Parohia „Sfântul Ioan Gură de Aur“ s-au desfăşurat, în cei doi ani, numeroase proiecte culturale şi educative pentru copii. Între acestea se numără săptămâna cultural-religioasă, vizionări de film şi spectacole pentru copii, susţinute de actorul Leon Magdan. Biserica „Sf. Ioan Gură de Aur“ este situată în cartierul clujean Mănăştur, pe strada Porţile de Fier. (Alexandra Andereş)