Radu Beligan: „Confesiuni despre Artă şi Viaţă“

Data: 07 Septembrie 2009

Actorul Radu Beligan prezintă „Confesiuni despre Artă şi Viaţă“, un spectacol în care face mărturisiri legate de personalităţi din teatru care i-au marcat cariera, pe 19 octombrie, la Sala Mică a Palatului din Capitală, conform Mediafax. Premiera spectacolului „Confesiuni despre Artă şi Viaţă“ a avut loc în cadrul Festivalului Artelor Bucureşti, în luna noiembrie a anului trecut, Radu Beligan continuând şirul reprezentaţiilor de succes până în primăvara acestui an. Prezenţa masivă a publicului în sala de spectacole, dar şi cererea mare de bilete l-au determinat pe Beligan să revină în atenţia publicului şi în toamna acestui an. Timp de două ore, maestrul va face mărturisiri legate de personalităţile lumii teatrale care i-au marcat cariera de-a lungul timpului, despre modelele sale, Lucia Sturdza Bulandra, Victor Ion Popa, Alexandru Giugaru, Ion Iancovescu, Elvira Godeanu, George Vraca, exprimând şi păreri sau sfaturi după mai bine de 70 de ani de activitate. Colecţionarii şi iubitorii de cărţi rare vor avea posibilitatea să achiziţioneze ediţia revizuită şi completată a manuscrisului „Note de Insomniac“, însoţită de autograful original al autorului, care a împlinit 90 de ani în decembrie 2008.