Rânduiala chemării arhimandritului Maxim Drăguț la treapta arhieriei

Un articol de: Diac. Eduard Murariu - 07 Septembrie 2026

În această seară, după slujba Vecerniei, în biserica Parohiei „Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia” din Moncalieri, Italia, a avut loc slujba de ipopsifiere a părintelui arhimandrit Maxim Drăguț, ales de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române Arhiereu‑vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Rânduiala solemnă a fost oficiată de un sobor de trei ierarhi ai Bisericii noastre.

Seara a început cu rânduiala Vecerniei Mari pentru praznicul Nașterii Maicii Domnului, la care au participat: Înaltpreasfințitul Părinte Atanasie, Arhiepiscopul ortodox român al Marii Britanii și Irlandei de Nord; Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei; Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei; Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord; Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei; Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Iașilor; Preasfințitul Părinte Nectarie de Bogdania, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, și Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu‑vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei.

Rânduiala de anunțare și chemare a candidatului la treapta arhieriei a fost săvârșită după slujba Vecerniei de către Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei; Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, și Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei.

Răspunzând afirmativ sfintei chemări făcute, Înaltpreacuviosul Părinte ipopsifiu și‑a exprimat recunoștința față de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, față de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și față de ierarhii prezenți la această sfântă rânduială.

După rânduiala solemnă, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Atanasie a rostit un cuvânt în care a pus în lumină aparițiile Maicii Domnului în Evanghelii și lecțiile profunde pe care aceasta le oferă pentru arhierei: „Icoana Maicii Domnului apare de foarte puține ori, mai exact de patru ori în Evanghelii, și de fiecare dată ne lasă câte o lecție atât de adâncă. La început, atunci când se întâlnește cu Arhanghelul Gavriil și ne învață pe toți taina smereniei: «Fie mie după cuvântul tău». Și, cu adevărat, taina smereniei trebuie îmbrățișată de fiecare creștin, dar și de noi, ierarhii, căci suntem modele tuturor. Taina aceasta a smereniei ne duce spre o altă întâlnire, cea cu Elisabeta, mama Înaintemergătorului și Botezătorului Ioan, atunci când are să spună acea cântare minunată care a rămas în tradiția Bisericii ca și cântarea Maicii Domnului: «Mărește, suflete al meu, pe Domnul». Ioan, Evanghelistul și tainicul Apostol al iubirii, ne mai pune în față încă două imagini atât de adânci, atât de frumoase, care, cu adevărat, ne marchează. Una este cea de la nunta din Cana Galileei, când Maica Domnului este singura care observă că nuntașilor le lipsea vinul, un lucru poate neînsemnat. Dar cât de multă grijă! Suntem chemați și noi să avem grijă și de lucrurile cele mai însemnate, dar și de cele neînsemnate. Și de durerile celor care ne vin în față, și de neputințele poporului, și de cei care sunt prigoniți, nedreptățiți, întristați, împovărați sau îndurerați. Asta este crucea unui părinte: să fie mereu acolo și să observe, să vadă și să pună rugăciune în fața Domnului Hristos, Care o ascultă în toată vremea și în tot ceasul. Ultima întâlnire, care termină șirul Evangheliilor, este cea de la poalele Crucii: «Femeie, iată fiul tău; fiule, iată mama ta». Cei care au rămas până la capăt la poalele Crucii sunt cei care nu au gustat din martiriu: Maica Domnului, Sfântul Ioan Apostolul și Evanghelistul și Femeile Mironosițe. Toți cei care au fugit de Cruce au trebuit să îmbrățișeze o altă cruce, care a fost cea a martiriului. Învățăm un lucru atât de important în această zi când chemăm la slujirea arhieriei un nou slujitor. Primatul episcopatului, onoarea episcopatului, cinstea episcopatului este tocmai cea de a fi primul pe cruce, nu primul în altele. Dumnezeu este Cel Care va dărui har și putere ca să răbdăm până la capăt. Nici mai mult, nici mai puțin. Cel care știe să rămână pe cruce până la capăt este cel care, cu adevărat, îmbrățișează cu drag, este cel care știe să‑și hrănească întreaga slujire și întreaga vocație tocmai din această taină din care ne izvorăște puterea”.

Preasfințitul Părinte Siluan a mulțumit, în continuare, celor care s‑au adunat să participe la rânduiala din această seară: „Bun-venit la noi în eparhie, aici la Moncalieri, în această biserică pe care am sfințit‑o cu câteva luni în urmă împreună cu ierarhii din Sinodul mitropolitan și cu alți oaspeți, tuturor celor care nu ați fost niciodată aici și care ați venit pentru prima dată aici sau ați venit pentru prima dată în Italia, precum și tuturor oaspeților de seamă care au răspuns la invitație”.

Înaltpreacuviosul Părinte arhimandrit Maxim Drăguț a fost ales, prin vot secret, în slujirea de Arhiereu‑vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, cu titulatura de Preasfințitul Părinte Maxim Danubianul, în ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din data de 2 iulie 2026. Hirotonia întru arhiereu a acestuia va avea loc mâine, 8 septembrie, la Biserica „Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia” din Moncalieri, Italia.