Rânduieli liturgice: Crucea de mormânt - mărturie a credinţei

Grija pentru cei adormiţi, potrivit învăţăturii de credinţă a Bisericii noastre, reprezintă o datorie a fiecăruia dintre noi. Locul în care cel răposat va aştepta învierea cea de obşte este, după Tradiţia ortodoxă, un loc special, un loc sacru: cimitirul. Aici trupul celui decedat este străjuit la căpătâi de cruce - simbolul vieţii creştine. Pe aceasta se înscriu datele referitoare la ziua, luna şi anul naşterii, precum şi data la care creştinul a trecut la viaţa cea veşnică.

În afară de aceste lucruri, se obişnuieşte ca pe braţul vertical de sus al crucii să se scrie următoarele iniţiale uşor aplecate: INRI (Iisus Nazarineanul Regele Iudeilor). Acest lucru ne aminteşte de tăbliţa pe care Pilat din Pont a ordonat să se aşeze pe Crucea Mântuitorului Iisus Hristos de pe Golgota. Nu e firesc însă ca aceste cuvinte să fie regăsite pe crucile de mormânt, pentru că acestea aparţin, istoric dar şi teologic, Mântuitorului Iisus Hristos. Este Crucea Mântuitorului pe care s-a jertfit, ce păstrează un caracter personal, unic. Pentru creştini, cele mai potrivite cuvinte scrise pe cruce sunt IS, HS, NI, KA, astfel: IS (pe verticala de sus) HS (în partea de jos), NI (pe orizontală, în partea stângă) şi KA (în partea dreaptă), însemnând „Iisus Hristos învinge“. Prin acestea se depune o mărturie a credinţei în învierea trupurilor, amintindu-ne de Iisus Hristos Cel Care a învins moartea. Totodată, faptul că aceste litere sunt scrise în extremităţile crucii ne arată înglobarea creştinului răposat în viaţa Bisericii, al cărei conducător şi Cap este Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos. Crucea de mormânt, printr-o astfel de însemnare, va deveni mărturia credinţei celui adormit, stâlpul şi nădejdea vieţii sale creştine.