Raportul dintre pensionari şi salariaţi este de 1 la 1
Numărul mediu de pensionari a scăzut cu 14.000 de persoane în primul trimestru din 2015, faţă de trimestrul precedent, şi a ajuns la 5,332 milioane, iar raportul dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor a fost de 10 la 10, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), citat de Agerpres. Potrivit datelor INS, raportul dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor prezintă variaţii semnificative în profil teritorial, de la numai 5 pensionari la 10 salariaţi în municipiul Bucureşti la 18 la 10 în judeţul Giurgiu. Pensionarii de asigurări sociale deţin ponderea majoritară (99,9%) în numărul total de pensionari, iar din această categorie numărul pensionarilor pentru limită de vârstă a fost preponderent (73,5%). Datele INS mai arată că pensia medie lunară a fost de 890 lei, mai mare cu 5,1% faţă de trimestrul precedent, pensia medie de asigurări sociale de stat variind de la 711 lei în judeţul Giurgiu la 1.121 lei în municipiul Bucureşti.