Răspundem cititorilor: Antiinflamatoarele nesteroidiene pot provoca grave afecţiuni digestive
Doina C., Urziceni: „Am citit de curând într-o revistă că aspirina şi paracetamolul nu sunt foarte bune, ci, dimpotrivă, pot provoca multe suferinţe. Mai precis, ce se poate întâmpla după consumul unor asemenea medicamente?“
Dr. Cristina Ghiciuc, medic de familie: Medicamentele de care vorbiţi dumneavoastră se încadrează în grupa antiinflamatoarelor nesteroidiene şi pot fi procurate cu uşurinţă din farmacii, chiar fără a fi necesară o prescripţie medicală. Aceasta este, de fapt, marea greşeală pe care o comit majoritatea oamenilor. De aceea, în primul rând, vă recomand ca înainte de procurarea şi administrarea lor, să cereţi sfatul unui medic, pentru a reduce, pe cât posibil, apariţia efectelor adverse şi a avea, astfel, beneficiu maxim în urma administrării lor. Printre antiinflamatoarele nesteroidiene se numără Acidul acetilsalicilic, Ibuprofen, Ketoprofen, Diclofenac, Indometacin, Piroxicam şi multe altele. Utilizarea acestor medicamente este, într-adevăr, asociată frecvent cu apariţia de efecte adverse, unele necesitând chiar spitalizarea. Multe dintre aceste efecte ar putea fi prevenite, dacă s-ar ţine cont de factorii de risc (boli asociate, medicaţie concomitentă) pe care îi prezintă persoana care ia un medicament din acest grup. Administrarea de antiinflamatoare nesteroidiene poate determina efecte adverse digestive, renale, hepatice, cardiovasculare, hematologice, alergice. Problema majoră pe care o presupune utilizarea antiinflamatoarelor nesteroidiene este reprezentată de complicaţiile digestive: de la simpla durere abdominală la complicaţii severe, cum ar fi ulcer gastrointestinal, hemoragie sau perforaţie digestivă. Efectele adverse digestive sunt consecinţă a scăderii secreţiei de mucus şi bicarbonat şi a creşterii secreţiei clorhidropeptice gastrice. Diminuarea efectelor digestive poate fi realizată prin administrarea unei medicaţii cu rol protector digestiv sau prin reducerea dozelor. Cel mai frecvent, ulceraţiile digestive induse de antiinflamatoarele nesteroidiene apar la persoanele care suferă deja de boli gastrointestinale, la cele cu vârsta de peste 60 de ani, care iau doze mari de medicament şi utilizează, concomitent, medicamente cum ar fi corticosteroizii. Apariţia ulceraţiilor digestive impune întreruperea terapiei, urmată de tratamentul acestora. Totuşi, în unele situaţii nu este posibilă întreruperea terapiei. În aceste cazuri este necesar ca tratamentul ulceraţiilor digestive să se realizeze concomitent cu continuarea tratamentului cu antiinflamatoare nesteroidiene. Tratamentul complicaţiilor digestive cauzate de antiinflamatoarele nesteroidiene trebuie realizat sub supraveghere medicală.