Răspuns încercărilor prezentului la Jijila

Într-o lume slăbită de rătăciri, sărăcie și indiferență, o comunitate creștină care își conștientizează identitatea și-și regăsește sensul devenirii, adunată ca o cingătoare în jurul preotului slujitor, se trăiește comunional ca pe o permanentă și firească bucurie. Într-un asemenea loc, lucrarea social-filantropică a Bisericii capătă sensuri noi ce se cuprind în acțiuni și programe ce duc la promovarea dreptății și demnității persoanei umane, care poartă în ea chipul lui Dumnezeu. O asemenea comunitate am întâlnit în Parohia Jijila 1, din Episcopia Tulcii.

Un eveniment major pentru parohie, împlinirea a 160 de ani de la sfințirea bisericii cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”, a prilejuit derularea unor progame în care creștinii s-au regăsit atât în trecutul, cât și în prezentul satului și al bisericii lor, cu tot ceea ce ține de tradiții, cultură, filantropie sau existență materială pur și simplu. Deodată, în biserică și în jurul ei, satul autentic, cu toate ale lui, asumate și binecuvântate, s-a adunat în sine din întreaga lui istorie pentru a se mărturisi și a se atesta încă o dată ca parte a acestei lumi și rod al propovăduirii apostolice a vieții în Hristos.

160 de ani de la sfințire

În acest loc am poposit și noi într-un sfârșit de toamnă - început de iarnă tulceană, cu irizații albastre în smârcuri și cu miros ascuțit de tufănele pălite de brumă. Aici l-am cunoscut pe părintele paroh Viorel Ungureanu, cel în jurul căruia întreaga comunitate se adună ca o cingătoare. Omul care dă sens nou filantropiei, făcând din fiecare acțiune a sa și a comunității un act social, o promovare a dreptății și demnității persoanei umane, care poartă în ea chipul lui Dumnezeu.

Am ales să vorbim despre evenimentul aniversar al parohiei, pentru că el reflectă un mod de raportare socială emblematică a unei comunități ortodoxe la realitatea provocatoare și oferă un răspuns la încercările prezentului. Așadar, cele aproximativ 1.300 de familii din Parohia Jijila 1, la care se adaugă și celelalte din Parohia Jijila 2, a cărei biserică cu hramul „Sfânta Treime” se construiește acum, au participat în toamnă la sărbătoarea bisericii locale, care împlinea 160 de ani de la sfințire. La eveniment a fost prezent și a slujit Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, s-a vernisat o extraordinară expoziție, s-a lansat volumul „Monografia Bisericii «Sfântul Mare Mucenic Dimitrie» Jijila”, al părintelui Viorel Ungureanu, s-au venerat moaștele Sfântului Haralambie, aduse din Catedrala de la Tulcea, întreaga comunitate regăsindu-se în eveniment ca purtătoare a unor realități identitare și ca organism social unitar funcțional, viu.

Un eveniment major al satului

O fericită întâmplare, binevoită de Dumnezeu, a dus la descoperirea, la îndemnul copiilor părintelui Ungureanu, într-o taință din podul bisericii, a unor documente inedite, din perioada 1912-1916, adică dinaintea ocupației bulgare, ascunse acolo de preotul bisericii la vreme de restriște într-o piele de oaie. În baza lor s-a stabilit vechimea adevărată a bisericii. Tot acolo a fost descoperită și o icoană veche.

„La 1917, biserica a fost vandalizată de bulgari și toată arhiva parohiei avea să fie arsă, bunurile bisericii furate, geamurile și ușile smulse, ochii sfinților scoși cu baionetele, astfel încât nu se mai putea sluji în ea. În noaptea în care am descoperit documentele vechi, am aflat că biserica a fost începută la 1848, lucrările au stagnat o perioadă, apoi au fost reluate și finalizate în 1853-1854 și abia în 1856 a fost sfințită. Cu prilejul aniversării, am organizat în absida dreaptă a naosului o expoziție cu cele mai importante obiecte de cult, cărți religioase, acte și alte artefacte care aparțin bisericii. Am făcut acest lucru plecând de la cuvintele lui Nicolae Iorga, care spune că «un popor care nu-și cunoaște istoria e ca un copil care nu-și cunoaște părinții». Prin această expoziție am reactualizat istoria comunității și filantropia ei, deoarece obiectele expuse au fost donate în timp de enoriași și de aceea ele sunt parte a vieții noastre religioase, a amintirilor bătrânilor noștri. Sunt aici expuse primul epitaf de la 1837, un Triod, un Apostol și un Minei în limba slavonă, anterioare anului 1850, un potir de la 1920, cu numele donatorului pe el, numele unui avocat din Măcin care a finanțat refacerea picturii bisericii, vechile cununii etc. Pe fundalul expoziției, am așezat țesături originale, lucrate manual acum 50-70-100 de ani de către bătrânele satului. În prima seară de priveghere, biserica era neîncăpătoare. Copiii, bătrânii, tinerii stăteau în genunchi și ascultau fiecare cuvânt cu lacrimi în ochi. Apoi, când după câteva duminici am anunțat că urmează să strângem expoziția, pentru că începe Postul Crăciunului și biserica devine neîncăpătoare, mi-au spus că o să rămânem mai săraci. De aceea, am hotărât să o păstrăm până la sărbători. Biserica noastră este cea mai veche din partea nord-vestică a Dobrogei. Ea a fost ridicată în condițiile foarte grele ale ocupație otomane. După o sută și ceva de ani, am rămas la fel de ortodocși și filantropi ca și atunci”, ne mărturisește părintele Viorel Ungureanu.

Preotul, „pescar de oameni”

Pentru aceeași bucurie comunională a credincioșilor, părintele dimpreună cu membrii consiliului parohial și cu sprijinul autorităților locale, a amenajat în curtea bisericii expoziția „Colț de toamnă autentic dobrogeană”, în care au fost expuse căruțe vechi, produse agricole de pe pământurile țăranilor, butoaie de vin etc., s-au organizat degustări de preparate autentice dobrogene, iar ansamblul folcloric al satului a aprins asistența cu dansurile lui.

„Eu consider că pastorația unui preot nu se desfășoară doar între zidurile bisericii. Noi, slujitorii Altarelor, trebuie să mergem «să pescuim». Pentru că și Apostolii au fost „pescari de oameni”. Să îi aducem cu sufletele lor în mijlocul Bisericii. Să devină ființe vii ale ei. De aceea m-am implicat în viața socială a comunității. Merg cu credincioșii în pelerinaje, peste 60 până acum, ajutăm familiile nevoiașe, bătrânii bolnavii, familiile numeroase, cu venituri modeste, vizităm azilurile de bătrâni și așezămintele de copii de la Tulcea, Babadag, Isaccea, Brăila, Galați, spitalele din Măcin, Tichilești, ducem colinde în inimile bolnavilor și vestim Nașterea Domnului în toate casele. Și pentru că eu am jucat fotbal la vremea junioratului, după care am ales calea slujirii la Altar, la îndemnul părintelui din parohia mea, care îmi spunea că eu «calc a popă», mă ocup de tinerii fotbaliști ai comunității. Particip cu ei la turnee, în cadrul protoieriei sau al episcopiei și în alte confruntări organizate de primării. Anul trecut, am organizat aici la Jijila un turneu cu premii, cu diplome, și urmările pozitive nu au întârziat să apară. Tinerii sunt primii care vin la sărbători să se spovedească, să se împărtășească, și să ajute comunitatea la diferite activități. Ei au devenit fii ai Bisericii active. Pentru că iubesc copiii, sunt prezent în școală, în grădiniță, la simpozioane, în parteneriatele pe care le avem, în activitățile culturale pe care le desfășurăm. Și, pentru că anul 2016 a fost declarat Anul omagial al tipografilor bisericești, am scos la lumină monografia pomenită, impulsionat de cuvântul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care ne îndemna pe noi, teologii și preoții, să înfrumusețăm anul omagial prin scrierea și publicarea de articole și cărți teologice. De aceea am scris monografia, mai ales că, în tinda bisericii noastre, între anii 1937-1941, și-a desfășurat activitatea redac­țională cunoscuta publica­ție «Viața adevărată». În cei patru ani de apariție, prin grija preotului Constantin Cronț, parohul bisericii din Jijila, au văzut lumina tiparului peste 100 de numere, răspândite în majoritatea episcopiilor din țară”, ne mai spune părintele paroh.

Am plecat de la Jijila cu ima­ginea obiectelor din expoziție în minte și cu convingerea că părintele Ungureanu, pescarul de oameni, va continua să slujească, în felul lui atât de angajant, deopotrivă Biserica și comunitatea locală.