Răspunsuri duhovniceşti: Cum ajungem la desăvârşire

Data: 13 Iunie 2009

Cum putem totuşi cunoaşte care sunt duhovnici buni pentru fiecare dintre noi?

Pomul se cunoaşte după roade şi omul după fapte! Să ne rugăm mai mult şi vom primi răspuns.

Se observă, în unele părţi, că se neglijează Spovedania şi se dă prea des şi chiar necanonic Sfânta Împărtăşanie. Cum este mai bine de făcut în această situaţie?

Nu putem renunţa la Sfintele Canoane şi la practica milenară a Bisericii. Să mergem pe drumul Părinţilor şi înaintaşilor noştri, pe drumul canonic al Sfintei Tradiţii. Nu deasa Împărtăşanie ne duce la desăvârşire, ci pocăinţa cu lacrimi, deasa Spovedanie, părăsirea păcatelor, rugăciunea din inimă. Râvna unora pentru deasa Împărtăşanie este semnul slăbirii credinţei şi al mândriei, iar nu semnul sporirii duhovniceşti. Îndreptarea şi sporirea noastră pe calea mântuirii începe cu deasa Spovedanie şi se continuă prin post şi rugăciune cu lacrimi, prin părăsirea păcatelor, milostenie, împăcare cu toţi şi smerenie. Numai după ce facem toate acestea ne putem împărtăşi mai des, aşa cum arată sfintele canoane şi Tradiţia Bisericii. Altfel, cum să primeşti pe Domnul cerului şi al pământului în casă când sufletul tău este necurat, nespovedit, robit de patimi şi mai ales de mândrie? Întâi avem nevoie de lacrimi, de rugăciune şi deasă Spovedanie, apoi toate celelalte daruri ni se adaugă. Mănăstirile noastre întotdeauna au ţinut calea împărătească de mijloc. Când este cazul, să urmăm practic sfatul lor. (Ne vorbeşte părintele Paisie Olaru)