Răspunsuri duhovniceşti: Doar cu binecuvântarea lui Dumnezeu rezistă căsătoria

Părinte, care este concepţia Bisericii Ortodoxe faţă de căsătoriile mixte?

Există foarte multe situaţii în care credincioşi ortodocşi solicită preotului săvârşirea Tainei Cununiei între un ortodox şi un eterodox. Acest lucru este foarte des întâlnit în parohiile din diaspora. În general se aplică principiul iconomiei. Cei doi sunt datori să ceară episcopului locului respectiv o dispensă, în care să precizeze că doresc să facă nunta în Biserica Ortodoxă. Slujba se săvârşeşte doar de către preotul ortodox, în biserica ortodoxă. Este interesant însă faptul că, în destul de multe cazuri, soţul care nu este ortodox, după un număr de ani de vieţuire alături de cineva care dă mărturie autentică de credinţă ortodoxă, ajunge să se simtă foarte apropiat de Ortodoxie şi adesea mulţi dintre aceştia aleg să înceapă perioada de catehumenat, premergătoare intrării în Ortodoxie. Bineînţeles, aceasta nu este o regulă generală şi, statistic vorbind, acest lucru nu se întâmplă în toate familiile. Este foarte adevărat şi că neîmpărtăşirea din acelaşi potir poate provoca dificultăţi în asumarea şi înţelegerea deplină a rolului credinţei în structurarea şi definirea vieţii de cuplu. Biserica Ortodoxă permite însă aceste căsătorii şi cu nădejdea că harul lui Dumnezeu va lucra în aşa fel, încât cei doi să devină una în credinţă. Cum este privită Taina Căsătoriei în zilele noastre: drept un lucru demn de a fi respectat sau un obicei depăşit? Deşi, aparent, asistăm la o devalorizare a Tainei Căsătoriei, paradoxal, foarte mulţi credincioşi preţuiesc ideea de a-şi asuma relaţia în faţa lui Dumnezeu. Sigur, problematica Tainei Căsătoriei în lumea de azi este una extrem de complexă şi nu poate fi analizată în câteva cuvinte. Este însă foarte important ca în contextul de faţă, al acestei aparente devalorizări a Tainei Căsătoriei, preotul să iasă în întâmpinarea celor care se deschid în faţa chemării Bisericii. O revalorizare a acestei taine nu este posibilă decât printr-o cateheză susţinută şi printr-o repoziţionare a tuturor faţă de provocările şi responsabilităţile angajamentului în faţa lui Dumnezeu. Nunta trebuie să fie un eveniment pregătit din timp, cu multă grijă şi atenţie. Preotul este dator să-i îndrume pe cei care vor să îşi pună rânduială în viaţă, iar această îndrumare trebuie minuţios elaborată. Educaţia credincioşilor nu vine de la sine. Mulţi dintre cei care se apropie de Biserică sunt foarte uimiţi de faptul că nu au ştiut de bogăţia care poate fi găsită aici, concentrându-se, din păcate, doar asupra elementelor exterioare, atât de bine cunoscute în cazul căsătoriilor. Reperele biblice şi patristice, explicaţiile de ordin liturgic, simbolismul general al Tainei Căsătoriei trebuie completate şi de o asistenţă ante şi posteveniment. Preotul este dator să încerce să îi facă pe cei doi să înţeleagă că prin Taina Nunţii nu împlinesc doar o cutumă izolată (care pentru mulţi poate reprezenta un obicei depăşit), fără legătură cu viaţa Bisericii în ansamblul ei, ci că se apropie de Dumnezeu, singurul care poate face ca o relaţie să dureze. Bineînţeles că, fără aceste minime pregătiri, Taina Căsătoriei poate fi percepută ca o cutumă depăşită. Cred însă că semnalarea aspectelor amintite, precum şi a multor altora, celor care vin în Biserică pentru Cununie, este decisivă în remodelarea concepţiei lor despre Taina Căsătoriei.