Răspunsuri duhovniceşti: „Roagă-te cum poţi, ca să ajungi să te rogi cum trebuie!“

Credeţi că rugăciunea, aşa-zisă „vorbită“, dacă este făcută concentrat, metodic şi în acelaşi timp se duce o viaţă cu tendinţa de purificare, poate trece în inimă?

Cred că orice rugăciune - oricare ar fi cuprinsul ei sau modul ei de manifestare - poate fi făcută cu toată fiinţa rugătorului şi poate fi o rugăciune totală, adică o rugăciune cu deplină participare, căci aceasta înseamnă de fapt „rugăciunea făcută cu inimă“. Această rugăciune o fac nu cei ce se angajează la un program de rugăciune, la o pravilă de rugăciune, ci cei ce au trebuinţe stringente, a căror împlinire o aşteaptă de la Dumnezeu. Ne rugăm cu inima, nu atunci când repetăm formule de rugăciune, ci când avem de făcut o rugăciune.

Cei mai avantajaţi în privinţa aceasta sunt oamenii sentimentali, oamenii la care primează inima. Cei raţionali se roagă cu mintea, pentru că trăiesc prin minte. Au şi ei inimă, dar inima le este pe locul al doilea. Rugăciunea din inimă le este proprie mai mult femeilor, pe care le caracterizează sentimentul. „Eva este simţirea“, se spune în Filocalie. Deci nu cuprinsul rugăciunii sau felul de a te ruga asigură participarea inimii la rugăciune, ci mai cu seamă structura rugătorului favorizează sau defavorizează rugăciunea totală sau rugăciunea cu inima ori din inimă. Cred că aici se potriveşte cuvântul „Roagă-te cum poţi, ca să ajungi să te rogi cum trebuie!“. (arhim. Teofil Părăian, Îndemnuri duhovniceşti)