Răspunsuri duhovniceşti: Taina Pocăinţei este taina omului nou

Părinte, săptămâna aceasta se încheie cu Duminica dedicată Sfintei Maria Egipteanca, un real model de pocăinţă. Ne puteţi explica de ce este necesar să avem o căinţă continuă pentru a progresa spiritual?

Viaţa duhovnicească are o dinamică care cu greu poate fi descrisă. Adesea, limita dintre normalitate şi păcat este foarte subţire, iar viaţa fiecărui credincios este în multe perioade un teren de luptă destul de sensibil între patimi şi virtuţi. Nimic nu oferă garanţii solide că omul nu va mai fi expus ispitelor de tot felul, după cum nimic nu oferă garanţii că omul nu va ceda în faţa acestor ispite. Moralismul scolastic nu reuşeşte să surprindă deloc această tensiune existentă în viaţa oricui îşi asumă drumul duhovnicesc al despătimirii. Virtutea smereniei este cea care ne pune în stare de pocăinţă. Conştiinţa că nimic din cele realizate nu are valoare absolută şi că perisabilitatea aparentelor noastre stări de stabilitate este tot mai evidentă ne pune în situaţia de a ridica întrebări esenţiale legate de aceste aşa-zis certitudini. Căinţa continuă devine astfel o stare de responsabilizare. Devenim conştienţi că suficienţa de sine - care automat conduce la stări distructive de superioritate - nu este decât un sol foarte instabil pe care ne construim vieţile; acest sol nu este şi nu oferă în nici un caz o garanţie de durabilitate. Această tensiune este benefică pentru oricine face exerciţiul smereniei, al căinţei profunde şi de durată. Sfânta Maria Egipteanca este unul din exemplele consacrate, care dezvăluie avantejele punerii în stare de căinţă continuă. Această stare nu îl zdrobeşte pe om, nu îi anulează potenţialităţile, ci îl capacitează pentru o lucrare susţinută a vieţii duhovniceşti. Omul devine conştient că nimic din cele ale lumii de aici nu este vrednic de a fi absolutizat şi că adevărata garanţie vine prin harul lui Dumnezeu, care devine lucrător mai ales în inimile pline de căinţă. Cât de important este rolul Tainei Pocăinţei în viaţa creştină? Taina Pocăinţei este esenţială în viaţa creştină. Venirea în faţa preotului este de fapt venirea în faţa lui Hristos, cel care este "izvorul vieţii şi al nemuririi". Omul nu caută o justificare a stării sale de păcat, ci vine la spovedanie pentru a găsi soluţii pentru ieşirea din păcat. Fie că, uneori, preotul, prin lucrarea harului, indică aceste soluţii în mod instantaneu, fie că Dumnezeu îngăduie întârzierea anumitor rezolvări, oferindu-le însă la un moment bine definit Taina Spovedaniei, rămâne momentul unic al redescoperirii de sine. Credinciosul îşi asumă poziţia, oricare ar fi ea, în perspectiva vieţii veşnice. Este o fugă de ipocrizie, o ocolire a riscului de a crea o imagine falsă a propriului eu. De aceea, Taina Pocăinţei nu trebuie să deriveze prea mult spre formule psiho-analitice. Păcatul poate fi distructiv atunci când este lăsat să se încuibeze în suflet; dacă însă este scos din suflet, prin Taina Pocăinţei, păcatul îşi pierde consistenţa, devenind efemer şi lipsit de forţă. Taina Pocăinţei este, aşadar, Taina Omului Nou, liber, dezlegat de finitudinea unor stări distorsionate, nefireşti.