Rata medie a unui credit imobiliar este de 400 de euro
Valoarea medie a unui credit ipotecar a ajuns, în România, în primul trimestru din 2024, la circa 66.000 de euro, iar rata medie plătită de către cei care au apelat la o astfel de finanţare pentru a-şi cumpăra o proprietate este de aproape 400 de euro, egală sau chiar mai mică faţă de o chirie pentru un apartament cu două camere, potrivit datelor unei cercetări realizate de Imobiliare.ro Finance, preluată de Agerpres.
Analiza arată că românii preferă să plătească un avans mai mare de 15% atunci când apelează la un credit ipotecar și cei mai mulți aleg să împrumute în lei şi pentru o dobândă fixă. O altă constatare a studiului este că peste 40% dintre persoanele care au accesat un credit pentru locuinţă în prima parte a anului au vârste cuprinse între 31 şi 40 de ani.
„Încă din ianuarie au apărut oferte bune pentru cei care îşi doreau să obţină finanţare pentru a-şi împlini visul de a fi proprietari, în prezent cea mai atractivă variantă fiind de 5,75% dobândă fixă pe 5 ani, respectiv pe 3 ani, în funcţie de bancă”, susţin autorii analizei, care anticipează noi scăderi ale dobânzilor în special în a doua parte a anului, în cazul în care nu vor apărea noi şocuri economice majore independente de piaţă.
Potrivit Imobiliare.ro, luna martie 2024 a adus creşteri pe linie pe piaţa rezidenţială. Astfel, preţul mediu solicitat pentru apartamentele scoase la vânzare a ajuns la 1.580 euro/mp util, la nivel naţional, iar în Cluj-Napoca s-a înregistrat un nou record pe ţară cu un preț mediu solicitat la vânzarea unei locuințe de 2.704 euro/mp util (+11% față de martie 2023). La București, prețul mediu a ajuns în martie la 1.700 euro/mp util, iar în Braşov, la 1.870 euro/mp util. (C. Z.)