Războiul împotriva ţărănimii
La Muzeul Ţăranului Român, în Sala Oaspeţi, a fost vernisată pe 21 decembrie expoziţia "Războiul împotriva ţărănimii române, anii colectivizării (1949-1962)", care va putea fi vizitată până în luna mai a anului viitor. Este o oglindă fidelă a ceea ce a reprezentat experimentul colectivizării într-o ţară puternic ataşată de tradiţiile rurale. Curatori sunt Mihai Gheorghiu, Maria Mateoniu, Vlad Columbeanu şi Irina Hubbard. Consilier ştiinţific, Cosmin Budeancă. Cu acelaşi prilej a fost lansat numărul 17 al revistei MARTOR, având tema "Viaţa cotidiană în comunism, istorie, memorie, uitare", o bună provocare atât pentru cei mai în vârstă, cât şi pentru cei tineri şi foarte tineri care pot fie să-şi reamintească, fie să afle pentru prima dată care au fost caracteristicile unei epoci de tristă amintire, din păcate prea lesne idealizată de unii dintre semenii noştri.