Rechizite şcolare pentru copiii defavorizaţi din Arhiepiscopia Dunării de Jos
Urmând o mai veche tradiţie din Arhiepiscopia Dunării de Jos, la începutul noului an şcolar 2016-2017, a fost organizată, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, o acţiune social‑filantropică îndreptată spre copiii cu posibilităţi materiale reduse din fiecare parohie.
În concret, pe baza protocoalelor semnate între parohii şi şcoli în care se stipulează, între altele, ca în bugetul anual al parohiilor să se prevadă sume pentru copiii proveniţi din familii defavorizate, în vederea sprijinirii acestora cu articole de îmbrăcăminte, încălţăminte şi rechizite şcolare, în luna septembrie 2016 au fost achiziţionate ghiozdane complet echipate şi alte rechizite şcolare pentru de 3.000 de copii şi tineri.
Acestea au fost oferite de către preoţii parohi în cadru solemn, la finalul Sfintei Liturghii din data de 11 septembrie, valoarea totală a rechizitelor ridicându‑se la suma de 90.000 de lei.
Totodată, au fost rostite ectenii şi rugăciuni speciale potrivite pentru începutul noului an şcolar.