Recital de colinde la Maieru

Data: 03 Decembrie 2014

Localnicii din Maieru, judeţul Bistriţa-Năsăud, dar şi din satele învecinate, au posibilitatea să participe la un concert de colinde organizat marţi, 9 decembrie, la Biserica „Sfântul Arhidiacon Ştefan“ din comunitate. Intitulat „Mai demult aşa era“, evenimentul va începe la orele 17.00 şi se va bucura de participarea interpretelor de muzică populară Năstăcuţa Iuga, Cornelia Goţia şi Mariana Anghel. Vor susţine un recital de colinde tradiţionale româneşti şi Corala „Armonia“ din Constanţa. Evenimentul este organizat de Parohia Maieru, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului. (Andreea Pâgleşan)